Somnul – perioada cea mai relaxantă a zilei, trezește întreg mapamondul pentru a atrage atenția asupra sa pe 13 Martie. Ziua mondială a Somnului se sărbătoreşte în preajma echinocțiului de primăvară începând cu anul 2008. Asociația Mondială a Medicinii sugerează că un somn bun se bazează pe trei factori: durată, continuitate și profunzime. Ei bine, somnul militarilor este de multe ori sacrificat la toate componentele în numele păcii și liniștii concetățenilor.
E vorba de nopțile în care aceștia sunt în serviciu de garnizoană sau de interior. Din cele 24 de ore cât durează o tură, 4 sunt rezervate odihnei, a relatat colonel Mihail Ciubotaru, șef secție Poliție militară: ”Fiecare militar se odihnește înainte, după și în timpul serviciului de noapte cca 4 ore, astfel încât acesta să fie în stare să-și îndeplinească calitativ obligațiile. Există un tabel al posturilor și o rotație, ce se stabilește la nivel de unitate. Bunăoară, în subunități, ostașii ajung să stea de veghe în planton 1-2 ori pe săptămână, deci nu poate fi afecta sănătatea acestora.”
Soldat Alexandru Balan din Brigada de Infanterie Motorizată ”Ștefan cel Mare” timp de 5 luni, de când e în armată, a avut vreo 12 servicii și îi place mai mult la punctul de control al unității: ”Acolo avem aparat de cafea și mă ajută să mă mențin treaz pe timp de noapte. Mai depinde de dispoziție, de responsabilul pe unitate, de colectivul cu care muncești în acea zi…” În timpul serviciului se străduiește să îndeplinească rapid sarcinile pentru a beneficia de cele 4 ore de somn, preferabile între 01.00 și 05.00, a mai adăugat tânărul. În schimb, colegul său Ion Mocanu se menține treaz cu greu în prima jumătate a nopții, chiar și după 11 luni de armată: ”Când eram mai puțini intram în serviciu și de 10 ori pe lună, dar e bine că suntem câte doi și camarazii se respectă reciproc – nici o șotie nocturnă. Serviciile m-au făcut să fiu mai vigilent și mai rezistent.”
Somnul de noapte este jertfit atât de militari în termen, cât și prin contract, implicit de femei.
Alte articole despre sanatate:
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/12/03/in-armata-cu-dizabilitati/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/09/08/prin-miscare-spre-recuperare/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/04/03/militarii-in-razboi-cu-covid-19/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/21/ajutati-sa-ajute/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/07/02/suflet-de-covid/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/30/eroi-ai-sanatatii-comunitare/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/04/29/in-blugi-impotriva-violentei-sexuale/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/02/04/cancerul-nu-ocoleste-armata/
4 gânduri