Cunoști franceză, avansezi cu viteză

          Ziua Limbii Franceze, marcată pe 20 martie, este un prilej de a analiza cât de prezentă este ea în rândul militarilor. Bunăoară, studenții Academiei Militare studiază această limbă timp 5 semestre. Evident nivelul de cunoaștere al limbii este diferit, iar cei mai iscusiți profită de un stagiu în Franța, ne-a informat colonel Gheorghe Țurcanu, prorector pe învățământ: „Anual câte 2 studenți de la noi pleacă în Franța pentru un schimb de experiență timp de o lună și viceversa, deja de 4 ani.” E o bună motivație pentru tineri de a-și dezvolta abilitățile de vorbire în limba franceză, dar și de a deveni un comandant multilateral dezvoltat, a completat dna Aliona Donica, unul din cei 2 profesori de limbă franceză din cadrul Academiei.

          De asemenea, militarii prin contract pot studia limba franceză atât la Centrul de instruire lingvistică din Armata Națională, cât și la Alianța Franceză din Moldova. E adevărat că nu mai avem candidați pentru acest cursuri, dar oportunități sunt, a precizat colonelul Țurcanu. Oportunități sunt și pentru misiuni, în care se cere cunoașterea limbii franceze, cum ar cele ale Uniunii Europene. Primul militar, care prin acest criteriu a ajuns într-o misiune de Consiliere Militară a UE (EUMAM) din Republica Centrafricana a fost colonel Anatol Zavtur, detașat ca ofițer de legătură.

          Mai există și misiunea UE în Mali, în care Armata Națională începând cu 2018 s-a angajat pentru completarea a două poziții: instructor pe artilerie și doctor, dar în acest caz se acceptă și limba engleză, a conchis colonel Sergiu Vicol, șef J5 Direcția Planificare Strategică a MSM.

Alte articole despre instruire și știință

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/10/05/eu-sunt-profesor-la-academia-militara/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/08/31/expresii-cu-origini-militare/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/07/26/cine-masoara-pamantul/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/07/23/caldura-si-lumina-de-la-soare-pentru-militari/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/02/putin-despre-drone-si-armata/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/04/20/chineza-invatata-din-viteza/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/01/11/codul-morse-obligatoriu-pentru-miliari/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2019/04/23/soldatii-cuceresc-cetatea-intelepciunii-biblioteca/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s