Bucurii de la copii – 2

Ce le faci copiilor, aceea vor face ei societății, scria Karl Menninger, psihiatru american. Și ce fac părinții militari când descoperă un talent, o aptitudine la copiii săi?- în mare parte îi înscriu la un centru de dezvoltare, iar mai apoi au șanse să trăiască în comun și succesele lor. Noi, ca membri ai societății, îi încurajăm și îi motivăm să continue.     Așa am făcut anul trecut cu câțiva copii ai militarilor. Așa facem și în acest an, de această dată concentrându-ne pe cei din Cahul și Bălți.

https://www.army.md/img/userfiles/publicatii/om/archive/06(2020).pdf

Cristian Rusu este copilul care trăiește bucuria reușitelor și a antrenamentelor doar în colectiv. Fiind dansator în Ansamblu de dansuri populare „Nufărul” el înțelege profund cât de important este spiritul de echipă, iar atitudinea responsabilă le-a adus locul I la Festivalul internaţional de cântec şi dans populat din Bulgaria, 2019. La nivel național locurile de frunte sunt deja o obișnuință, oricum Cristian continuă să se dedice și după 5 ani de dans. La început nu prea i-a plăcut, dar dorința a crescut în timp. Acum observăm că și fetița e interesată de dans. Mai în glumă, mai în serios zicem ca pe viitor vor forma o pereche în dans, mărturisește mama Cristina.

Bianca Nastas este apreciată pentru predispoziția spre gimnastică, fapt pentru care a fost acceptată la Școala sportivă din Cahul fără plata pentru cursuri. Era mică de tot când am observat că face sfoara lejer. Am mers la o școala de gimnastică, dar nu i-a plăcut atmosfera și numai după ani, la îndemnul colegelor, a revenit la pasiune. Antrenoarea ne-a zis ca are talent și deja a avut primele evoluări pe scenele locale, a specificat mama, Mariana.

Pentru Bianca casa este un platou de antrenament continuu, își propune scopuri și nu se lasă până nu le atinge. Buna organizare o ajută să facă față la programul ei săptămânal: 2 zile la engleză, 3 zile la gimnastică și restul la pictură. Apropo, Bianca nu se limitează la indicațiile profesoarei de la Centrul de creaţie „Mioriţa”, ci exersează individual după exemple, implicit din youtube.

Cătălin Zacon e tot artist, dar nu în dans. El mânuiește cu iscusință de 5 ani trompeta. Sigur până la Louis Armstrong mai e mult, dar tânărul tinde spre perfecționism. Călirea și testarea o trece pe scenele locale, în special a Şcolii de Arte „Maria Cibotari” și după pandemie, trece la nivel național.

Înaintează ambițios și în domeniul arhitecturii, o nouă pasiune a elevului. La ai săi 14 ani deja își schițează casa visurilor sale, dar și ale altora: „Pun accent pe forme noi moderne atât în exteriorul, cât și interiorul casei. Îmi doresc ca ele să reprezinte un alt aspect al țării noastre.” Deocamdată, schițele nu sunt pentru publicul larg, dar după câteva studii suplimentare și niște ajustări vom putea admira lucrările viitorului arhitect cahulean. Poate vreo casa în forma de trompeta, Cătăline?

De la talentele sudice cu rădăcini în Brigada III de Infanterie motorizată „Dacia” să ne deplasăm la nord cu popas în Brigada I de Infanterie Motorizată „Moldova”. Vocațiile copiilor de pe aici țin tot de domeniul muzicii. Ei cântă și dansează pentru că și Orchestra unității le este un imbold.

Ion Burlaca e un adolescent decis să devină un viorist de talie internațională. Pentru a materializa acest vis muncește de la 4 ani, adună medalii și diplome importante de la diverse concursuri din țară și din afară, iar următorul pas sunt studiile muzicale liceale în România, pentru care a fost acceptat deja.

Pe lângă vioară tânărul flirtează cu pianul și cu chitara, iar în trecut a făcut dansuri sportive, domeniu în care s-a manifestat spre invidia altora. Din lipsă de timp, însă, s-a lăsat de dansuri, la fel și de fotbal, deși a trăit victorii cu echipa FC Bălți preț de câțiva ani.

Nicoli Catrinescu e pasionată și ea de vioară, nu de la 4 ani, dar de 4 ani exersează și descoperă pas cu pas farmecul acestui instrument. Deși la Școala muzicală din Bălți studiază muzică clasică, îi place mai mult să interpreteze muzică populară. Poate de vină sunt dansurile populare, pe care le practică în paralel? Cert că atunci când se ajunge la horă sau sârbă, picioarele fetei nu se pot opri.

Deocamdată, Nicoli evoluează doar la spectacole și nu știe sigur dacă cel puțin una din cele două pasiuni ale sale va deveni viitoarea sa bucățică de pâine. Până atunci copilul trăiește cu plăcere fiecare clipă cântând și dansând.

Alexandru Catrinescu e cumva un îndrumător pentru fratele Nicoli și în același timp el însuși se inspiră de la modele internaționale în alegerea preocupărilor. Astfel, prima pe listă este pianul și când cântă la el se visează un Liszt, Beethoven sau Bach. Numai că în cei 8 ani nu a cântat vreodată pentru urechile juriului.

În schimb, și-a etalat talentul în dansul popular la diverse concursuri din Moldova, România, Polonia, de unde se întorcea de fiece dată cu primele poziții. Cu toate acestea, dansul a rămas o istorie, fiind substituit de bodybuilding. Motivat de profesioniști ca Schwarzenegger, Coleman tânărul a început să practice culturismul cu insistență și după 2 ani continuă să respecte rigorile domeniului.

Cât despre viitorul profesional încă nu s-a determinat, chiar dacă studiază deja la Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți. Alegerea balansează între cariera muzicală și cariera militară. Până la absolvire mai sunt doi ani, timp în care sigur va lua o decizie.

Ana-Maria Burlaca, cea mai mică dintre personajele articolului, se delectează cu dansurile moderne de câteva luni și e supărată pe COVID că i-a blocat șansa colectivă și individuală de a participa la concursuri, mai ales că prima ocazie a fost în primăvara curentă. Unde mai pui că până să aleagă acest gen de sport, a tot cercetat pe cele știute în municipiu: dansuri populare, dansuri de gală … Ei dar, fata s-a înarmat cu răbdare și speranță, calități însușite la precedenta ocupație – gimnastica artistică teatralizată, unde la doar un an de antrenament a luat locul I la un concurs regional din Drochia.

 Alintată de Dumnezeu îi este și vocea, dar despre această aptitudine, cât și despre dorința de a face pianul, vom scrie când acestea se vor transforma în realitate. La urma urmei să mai copilărească fata, căci la anul va păși pentru întâia dată pragul școlii.

După ce i-am cunoscut pe acești pătimași ai frumosului, sănătății și afirmării am primit încă o dată confirmare la spusele lui Pablo Picasso: Toți copiii sunt artiști. Problema este cum să rămână un artist după ce crește. Or aceasta e sarcina nu numai a familiei, dar și a factorilor din afara ei: grădiniță, școală, stradă, conducători de toate nivele etc.

Iunie 2020

Alte articole la aceeasi tema>

https://dragostinavicol.org/?p=1301

https://dragostinavicol.org/2020/06/10/bucurii-de-la-copii-2/

Alte articole despre pasiuni:

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/08/28/pescuitul-vaccinul-antistres/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/06/01/bucurii-de-la-copii/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/03/21/militarul-cu-inspiratie-poetica/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/22/juramant-sportului/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/01/29/la-munca-cartografie-obiectiva-acasa-inginerie-auto-creativa/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s