Suflet de COVID

          De trei luni încoace, COVID-ului îi place întruna să ne-atace și nu mai știm de pace. Mioritica stare ce domină în majoritatea familiilor pare să dea forțe virusului diavolesc. Dar știu bine că strămoșii noștri se mobilizau și depășeau anumite cumpene prin cântec, prin poezie/balade, altfel spus prin exteriorizarea emoțiilor. Continuăm tradiția seculară și să vedem cât de mare este puterea cuvântului și a emoției asupra virusului și dacă o putem califica ca o pastilă antiCOVID. Analiza se va baza pe acțiunile psihologice întreprinse în Armata Națională în perioada pandemiei.

          Nu e un secret că unitatea militară din nordul țării a fost cea mai afectată numeric de COVID în rândul militarilor în termen. În același timp, focarul a fost controlabil, inclusiv cu ajutorul psihologului unității. Odată cu declararea stării de urgență convorbirile informative în grupuri mici la aer liber, consultațiile individuale s-au desfășurat continuu. Imediat ce se depista o stare depresivă la vreun militar, acesta era supus „tratamentului” psihologic pentru a nu infecta emoțional negativ pe ceilalți camarazi, ne informează căpitan Ludmila Patrasco, șef serviciu psihologic al Brigăzii de Infanterie Motorizată din Bălți.

          Asistență psihologică individuală a fost oferită atât militarilor aflați în carantină, cât și celor infectați. Printre cele mai frecvente întrebări adresate de aceștia s-au numărat: cum să înlăture frica de a nu se îmbolnăvi sau de a pierde controlul asupra bolii; cum să facă față izolării, a libertății limitate ș.a. Aceștia au reușit să-și învingă sau să diminueze temerile, neliniștile, fricile datorită profesionalismului specialistului, a tehnicilor utilizate cum ar fi sugestia, relaxarea, ascultarea etc. Un factor favorizant a fost că părțile se cunosc, muncind împreună în aceeași unitate, mai ales în cazul meditațiilor telefonice: „E o practică mai rar utilizată până acum și pentru a avea o convorbire eficientă mă concentram pe intonația vocii, pe expresivitate, pe ritmul respirației, chiar și o pauză dintre fraze era relevantă. De asemenea, comunicam zilnic la telefon cu bolnavii pentru a le demonstra ca le suntem alături, a le conferi încredere că totul va trece și va fi bine.

          În opinia ofițerului psiholog atmosfera pozitivă în colectivul militar se datorează efortului comun. Informarea corectă despre virus, activitățile fizice zilnice și cele cultural artistice în zile de odihnă, crearea oportunităților de a se ocupa cu ceva plăcut, cum ar fi cântatul la un instrument muzical, discuțiile coordonate telefonice cu părinții, ședințele psihologice – toate făcute cu receptivitate și dedicație au contribuit la un climat social sănătos în unitate, conchide căpitan Patrașco.

          Din discuția cu doamna psiholog am trasat niște concluzii bine de reținut nu numai pentru militari sau angajați ai armatei, ci pentru orice om de pe acest pământ, care vrea să țină departe o năpastă și anume: să căutăm experiențe pozitive, să ne ținem mintea ocupată, să fim empatici, inclusiv față de cei bolnavi, să nu ne fie rușine să apelăm la serviciile unui psiholog și să manifestăm recunoștința față de cei, care oferă ajutor.

          COVID-ul împarte viața în două: până și după el

          Impresia că psihologul, care știe multe despre emoții și gestionarea lor, nu are probleme este bine cimentată în mințile pământenilor. Falsa percepție e dezamorsată chiar de principalul psiholog al armatei, locotenent-colonel Ilona Dzîc, șef Serviciu asistență psihologică al AN, care s-a infectat de COVID: „Mai întâi am remarcat o stare pre-febrilă. La foarte scurt timp febra a urcat peste 38°. Au urmat insuportabile dureri de cap în regiunea frontală și a ochilor. La doar câteva ore am pierdut gustul și mirosul. Tusea, disconfortul în gât, în nas și o copleșitoare oboseală au însoțit simptomele descrise mai sus.”

          Odată internată în spital a început să trăiască senzații noi. Imaginați-vă situația când trebuie să stai între patru pereți zile, săptămâni întregi cu o mulțime de restricții. Libertatea în mișcare, de comunicare ți-au fost interzise. Alinare mai sunt discuțiile telefonice cu cei de acasă până în momentul în care copiii te întreabă: Când vii acasă? Și atunci te simți atât de neputincioasă… La toate aceste se mai adaugă stările de jenă trăite în drum spre investigații: „Se forma un coridor verde special pentru noi – toată lumea trebuie să  stea la mare distanță. Simțeam și mă strângeau în spate privirile acuzatoare ale celor din jur. E cel puțin șocant. Depresiv pentru pacienți e și atunci când află că sunt ținta unor zvonuri inventate de oamenii din afară.”

          Preț de 3 săptămâni a luptat cu virusul COVID și cu negativismul social și a ieșit învingătoare. Mai mult, forma medie a bolii i-a permis în tot acest timp să consilieze colegii de durere din Spitalul Clinic Militar Central (SCMC): „După ce trec durerile fizice, ai o evoluție pozitivă, te simți bine, dai testul și ești plină de încredere că acesta va fi negativ vine rezultatul – pozitiv sau brusc te năvălește o pneumonie bilaterală și toată speranța de a merge acasă se egalează cu 0. Atunci apare greul emoțional: nu mai știi la ce să te aștepți, te tot întrebi de ce eu, de ce așa se întâmplă? Și dacă nu ai pe cineva alături să te susțină, stresul te face vulnerabilă, fragilă în fața bolii. Pentru a nu ajunge la stări extreme am elaborat niște ritualuri și le-am respectat cu regularitate: dimineața dezinfectam suprafețele, instalam lămpile bactericide, apoi făceam exerciții fizice vreo 30 min, neapărat mergeam la somn și după – din nou mișcare. Înaintam scopuri mici de scurtă durată, nu permiteam gândurilor negative să ne domine  pentru că ne doream să ne însănătoșim cât mai repede și să ne întoarcem în familiile noastre.”

          Doamna psiholog nu a cedat în fața isteriei și nu și-a permis să refuze pe nimeni, chiar și atunci când se simțea obosită. Dacă nu mă ofer să ajut, altă dată poate fi târziu, se gândea ea și continua să convingă pe cele de alături să câștige bătălie cu bătălie, până la victoria finală. De asemenea, a încercat să încurajeze pe militarul cu cele mai grave complicații din cauza coronavirusului, care se afla în alt capăt al orașului: „Comunicam zilnic și ne exteriorizam emoțiile pentru a înjumătăți durerea, mai ales că el e ultimul om la care te gândești că putea lua acest virus: face sport, are obiceiuri doar sănătoase… Singurul lucru deprimant a fost decesul mamei, ce s-a produs cu vreo lună înainte de îmbolnăvire. Slavă Domnului a fost scos din lista neagră și se însănătoșește. Voi continua să-l susțin cum pot mai bine.”

          Curajul și puterea sufletească au venit nu numai din interior. Ele s-au alimentat și din gesturile omenești neașteptate, pe care țin neapărat să le personificăm: Pacientele au fost surprinse să primească apă și fructe de la comandantul Regimentului de transmisiuni. Șeful SCMC, colonel Vladimir Trofimov, le îmbărbăta uneori cu cafeluțe și gânduri optimiste. Preotul militar Corneliu Dobrogeanu le-a adus boxe cu apa, hârtie igienică, dezinfectante, pesmeți, covrigei și alte bunătățuri. Militarul Igor Arnăut a dăruit niște lăzi cu căpșuni și chiar dacă au fost interzise, contează fapta în sine: „Eu știu sigur – de azi înainte nu voi mai întreba pe cineva care e în spital dacă are nevoie de ceva, ci voi merge direct într-acolo cu orice dar. E atât de plăcut să primești și să știi că nu ești dat uitării.”

          Nu, nu va da uitării această experiență trăită în vara 2020 și nu va admite să o repete. Și-a promis să fie mai precaută și mai asigurată pentru orice consultație sau întâlnire. Și-a jurat că va prețui viața așa cum nu a făcut-o niciodată până acum. Și-a propus să ajute ori de câte ori va avea ocazia, iar când e vorba de consultații, știe deja mult mai bine ce fraze și când trebuie să le folosească pentru a fi de un real folos pentru bolnavi.  Aceste sunt concluziile ofițerului Ilona Dzîc după interacțiunea cu COVID.

          Pentru mine, care vreau să fiu adecvată cu un om ajuns la cumpănă, gândurile și emoțiile psihologilor intervievați sunt o ca o nestimată. E ca și când sătulul învață să înțeleagă pe cel flămând or nouă ne lipsește atât de mult empatia, receptivitatea, cumpătul și curajul de a face bine, inclusiv verbal.

          Sănătate tuturor!

Iunie 2020

Alte articole despre sanatate:

https://dragostinavicol.wordpress.com/?p=655

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/12/03/in-armata-cu-dizabilitati/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/09/08/prin-miscare-spre-recuperare/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/04/03/militarii-in-razboi-cu-covid-19/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/21/ajutati-sa-ajute/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/05/30/eroi-ai-sanatatii-comunitare/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/04/29/in-blugi-impotriva-violentei-sexuale/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/03/13/somn-linistit-de-militari-pazit/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/02/04/cancerul-nu-ocoleste-armata/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s