Armata albastră

          La ce folosim pixul – ce întrebare banală, nu-i așa? Evident pentru a scrie, așa cum îi este destinația încă din 1938, când jurnalistul ungur, Laszlo Biro a inventat pixul cu bilă. La fel de firească este utilizarea lui în art-terapie, cum ar fi trasarea unor linii sau desenarea unor forme, pentru a scăpa de stări tensionate; când suntem în așteptarea cuiva sau a ceva; când ne plictisim la adunări, conferințe etc. Până aici e totul obișnuit.

          Ceea ce depășește orice limită a tradiționalului și ne fac ochii cât cepele sunt desenele cu pixul, iar când acestea sunt create de mâna unui amator, neșcolit în domeniu vreodată, atunci admirația e și mai mare față de talentul pur.

          Anume acest noroc a prins Centrul de instruire al Armatei Naționale din Bulboaca, avându-l ca militar în termen pe Maxim Perju. Dânsul a desenat suficiente lucrări pentru o expoziție cu tematică militară, cum ar fi scene de război, mașini blindate, reîntâlnirea cu mama de pe câmpul de luptă, ofițerii plecând la datorie etc. Și totul în albastru!.. E culoarea favorită a artistului – poate pentru că e culoarea păcii, poate pentru că e o nuanță mai accesibilă, la fel ca și hârtia de matematică, pe care o folosește pentru desenele sale… Cert e că în serviciile din unitate nu pleacă fără pix și hârtie – e singurul timp când se poate dedica pasiunii, o pasiune cu rădăcini dinaintea armatei: „Desenez cu pixul de la 12 ani. Prima lucrare a fost un personaj din desene animate, apoi am trecut la desene mai aproape de realitate, pe care le-am tot dăruit prietenilor, rudelor, respectiv nu am o colecție a lucrărilor mele”.

          E modest, timid și s-a mulțumit mereu cu un public restrâns: doar cei apropiați. În armată grupul de susținere s-a extins. Camarazii și superiorii îl încurajează să continue și să se lase cunoscut. Primul pas a fost acest interviu, apărut la inițiativa psihologului unității, căpitan Dan Guidea. Grație acestei implicări, am aflat că tânărul nu are școală de pictură și nici nu a studiat această artă. Cu toate acestea, se provoacă cu fiecare lucrare ca să fie mai dificilă decât precedenta. Gradul de dificultate nu-l stabilește în funcție de temă: natură, persoane, obiecte…, important să nu fie sigur că va reuși. Această stare de nebuloasă îl alimentează cu încăpăținarea de a duce la bun sfârșit proiectul. Când greșește, o ia de la capăt sau: „…fac linia mai groasă ori fac unele schimbări în desen.” În timp, a însemnat cel mult 5 ore la un produs.

          E un creator fără pretenții și devotat pixului albastru, deși recunoaște că mai  flirtează cu alte culori și articole de papetărie, cum ar fi creioanele colorate și cele simple, ce-l ajută să contureze umbrele obiectelor. La fel s-a întâmplat și cu hârtia: „O singură dată am desenat pe lemn presat, de atunci numai pe foaie.”

          O foaie și un pix – atât îi trebuie soldatului clasa II, Maxim Perju, să fie fericit. Nu-l tentează să facă meserie sau afacere din această pasiune, deși profesioniștii susțin că: „Simte materialul la care lucrează, se descurcă compozițional, păstrează proporțiile figurilor, redă reușit jocul de umbre și lumină…”. Tânărul, deocamdată, trăiește prin satisfacția de a dărui celor din jur o părticică din talentul său.

In engleza: https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/11/12/the-blue-army/

Noiembrie 2020