Muzica, uniforma, Patria -valorile artistului militar

Cultivarea patriotismului şi a dragostei de neam este scopul principal al evoluărilor noastre”.
Locotenent-colonelul Sergiu Holban

          Cine mai ştie astăzi despre copiii de trupă?!! E o tradiţie uitată, când copiii de 12-13 ani trăiau pe lângă unităţi şi făceau serviciul militar la fel ca adulţii. Ei bine, un astfel de copil de suflet al armatei a fost şi eroul nostru, care a devenit în timp un soldat de nădejde al Patriei şi chiar brav ofiţer cu dragoste de carte şi de muzică. Locotenent-colonelul Sergiu Holban, şef Serviciu Orchestral al Armatei Naţionale, îşi aminteşte pas cu pas acei ani dificili, dar interesanţi. https://www.youtube.com/watch?v=Z0z6jgnesws

– Orice muzician de mic copil frecventează şcoala muzicală. După absolvirea a opt clase, am aflat că există o orchestră militară. În cadrul orchestrei erau şi copii de trupă. Mi-a plăcut foarte mult ideea şi le-am spus părinţilor. Mama nu s-a împotrivit, din contra, s-a bucurat. Dirijorul Leonid Petrenco m-a ascultat, i-a plăcut şi mi-a zis că, începând cu 1 septembrie, voi fi parte a orchestrei militare. A fost o perioadă de adaptare foarte grea, îndeplineam aceleaşi misiuni ca un soldat în termen. După ce le-am depăşit pe toate, îmi plăcea atât de mult să petrec timpul acolo că nici nu vroiam să merg acasă câteodată. Eram zece copii de trupă – zece soldaţi în termen muzicieni şi restul douăzeci prin contract. Era o orchestră foarte puternică.

– Pe unde aţi „copilărit” fiind copil de trupă?

– Am mers în Odessa, Sankt-Petersburg şi în localităţile Republicii Moldova.

          După şapte ani de cătănie, lipsit de copilăria firească, tânărul Holban încă se mai gândea de vrea o carieră militară. Cert însă era că îşi dorea să fie muzician. Şi atunci a primit o propunere greu de refuzat – să fie angajatul orchestrei militare. Or, aici ajungeau doar cei mai buni. Anii care au urmat au fost asemeni piesei muzicale „Zborul cărăbuşului”, scrisă de Rimski-Korsakov, când mai activi, când mai înţepători, într-un moment chiar la cumpăna existenței. Pentru Orchestra Prezidenţială se punea întrebarea: a fi sau a nu fi, ca până la urmă aceasta să ajungă orchestră reprezentativă, lăsând pe locul doi orchestra Ministerului Afacerilor Interne.

– Se formase o comisie din mari muzicieni şi compozitori, care ne-au acordat nouă acest statut de Orchestră Prezidenţială şi bineînţeles a urmat decretul preşedintelui Republicii Moldova,Mircea Snegur.

          Clarinetistul Sergiu Holban şi-a îndeplinit cu dăruire rolul în orchestră, fiind sigur şi mândru că poate contribui la o imagine bună a armatei şi a ţării. Mai mult ca atât, s-a simţit onorat să susţină moral ostaşii de pe câmpul de luptă în anul 1992.

– Participam la diferite concerte, pe atunci se formase şi ansamblul „Doina Armatei”. Îmi amintesc că la o ieşire de-a noastră ne-au înconjurat separatiştii. Eram îmbrăcaţi în ţinută de gală şi la gât aveam fulare albe. Gardiştii au crezut că suntem militari din Batalionul cu Destinaţie Specială. Am fost nevoiţi să explicăm situaţia, iar ei ne-au îndemnat să plecăm cât mai urgent, să nu dăm şi peste cazaci…

          Talentul artistului militar testat în timp a adus şi aprecieri. În anul 2012 se învredniceşte de titlul de „Artist Emerit”. După cum afirmă astăzi, dacă ostaşul visează să ajungă general, atunci pentru un artist titlurile aspirate sunt: „Artist al Poporului”, „Maestru în Artă” sau „Artist Emerit”. Alte performanţe din CV-ul domnului locotenent – colonel Sergiu Holban sunt de natură organizatorică. Astăzi este şef Serviciu Orchestral, mai ieri şef grupă orchestrală, având și experienţa de dirijor secund.

– Daaa… Experienţa dirijorului secund! Până la aceasta am cântat în componenţa echipei, iar acum o conduc eu. Nu este deloc uşor, dar ne străduim să fie bine.

– Ce vă place cel mai mult, să dirijaţi sau să cântaţi la clarinet? Aceasta, dincolo de munca administrativă pe care o aveţi?

– Şi una, şi alta. Totuşi dirijarea are un farmec aparte, este o plăcere extraordinară.

– Cu ce gânduri mergeţi la concerte?

– Cultivarea patriotismului şi a dragostei de neam este scopul principal al evoluărilor noastre.

– Vedeţi artistul ca un factor de motivaţie a militarului?

– Evident, şi acest lucru ni-l propunem spre realizare.

          Locotenent-colonelul Sergiu Holban este albinuţa Orchestrei Prezidenţiale, având grijă de condiţiile de muncă ale artiştilor, de posibilităţile de participare a formaţiei muzicale la diverse evenimente, festivaluri, inclusiv internaţionale. În acest caz, e firesc să sacrifice clarinetul. „Orice are un sfârșit”, mărturiseşte dumnealui. Totodată, orice sfârşit este un nou început. În mod sigur, acesta va fi pe seama uneia dintre fiicele sale.

– Fata cea mare nu, dar la cea mică mă gândesc să meargă la liceul „Ciprian Porumbescu”. Va alege vioara sau pianul, nu ştiu, mai vedem.

– Munca unui artist militar presupune sâmbete, duminici şi dimineţi în afara familiei. Cum depăşiţi acest lucru?

– Greu, bineînţeles. Şi de sărbători muncim, dar soţia este înţelegătoare. Ne străduim să recuperăm pe parcursul săptămânii.

         Artistul, dirijorul şi managerul Sergiu Holban a alinat şi impulsionat în acelaşi timp sute de mii de inimi timp de 25 de ani. Deşi prea puţin a fost în faţă. Fără el, cu siguranţă, lucrurile în Orchestra Prezidenţială s-ar fi derulat altfel. Cu el însă Orchestra Prezidenţială rămâne a fi unică şi reprezentativă.

          Noiembrie 2014

Alte articole legate de amintirile despre armata:

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/08/27/amintirile-lui-porubin-despre-armata/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2019/12/28/actorul-care-se-viseaza-ofiter/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/09/18/mandri-de-numele-militaru/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/10/31/mai-intai-a-fost-automatul-apoi-microfonul/