Chișinăul militar

Cele cinci Chișinăuri ale Moldovei

Numele atrage soarta, ne sugerează vechii greci. O fi valabil și pentru nume de localități? Sper nu sau cel puțin nu în totalitate, mai ales în cazul Chișinăului. Sunt cam sinistre unele origini toponime ale acestuia și anume „keşene – ceea ce înseamnă în limba tătărească ”capelă pe mormânt” sau „kesenä” din cumană presupunând cimitir.

Încurajator e că există și semnificații mai optimiste cum ar fi cuvintele tătăreşti „keşen” şi „aul”, ce s-ar traduce „cătun mănăstiresc” sau versiunea inițială a termenului „chişinău” ce se interpretează ca „baie”. Ați auzit, probabil, de sintagmele „baia lui Albaş” sau „Chişinăul lui Acbaş”, între care se pune semnul egalității potrivit unor surse istorice? Mai mult, pornind de la numele moșierului Acbaș (Albaș) se conferă un înțeles suplimentar Chișinăului de pe Bîc – „Căpetenia Albă”.

Din punct de vedere istorico-geografic, Chişinăul lui Acbaş se afla pe dreapta Bâcului, vizavi de locul revărsării pârâului Hulboaca în Bâc, în zona numită Feredeu. Este primul Chişinău atestat documentar, în 1436, dar nu singurul. În total istoricii au identificat cinci în spațiul carpato-nistrean. E vorba de Chişinăul Roşu (între localităţile actuale Chiţcani şi Zagorna); Chişinăul Mare, situat în raza satului Zaim, Chişinăul de pe Răut (I) – în apropierea satelor actuale Brânzeni, Ordăşei şi Pistruieni și Chişinăul de pe Răut (II), aflat în cuprinsul Orheiului Vechi. Toate cele cinci toponime „Chişinău” sunt localizate în zone bogate în surse de apă, ceea ce lasă să se înțeleagă că descifrarea de „baie„ pentru termenul „chișinău” este mai apropiată decât cea de „mausoleu”.

Aceste abordări istorice despre capitală ne-au fost prezentate de doctorul în științe istorice Sergiu Bacalov, cercetător științific al Centrului de istorie și cultură militară.

Cele două sectoare militare ale Chișinăului

Toponimicul Chișinau nu are vreo legătură militară – până aici ne-am clarificat. În schimb, foarte prezente sunt și, probabil au fost de când Chișinăul e capitală, clădirile cu destinație militară, în special în sectoarele Centru și Buiucani. Anume aici e o concentrare a conducerii armatei, a învățământului militar, a sănătății, a sportului și a celui mai mare număr de unități militare. Istoria diferitor perioade indică că municipiul a găzduit diverse edificii militare, unele trecând în neant, altele înaintează cu încăpăținare spre recordul la rezistență. Cele din urmă sunt și cele mai „tinere”, construite în timpul Uniunii Sovietice (URSS). Nu îndrăznesc, pentru deliciul creierului nostru, să desemnez cea mai veche construcție militară din Chișinău din motiv că multe din documente lipsesc și nici studii profunde pe acest segment nu avem încă, parafrazându-l pe Iurie Colesnic aș zice că Chișinăul nostru este încă necunoscut.

Puținul cunoscut se păstrează în Arhiva Armatei Naționale și prin receptivitatea maiorului Liliana Muntean, șefa instituției, descoperim câteva curiozități. Bunăoară, potrivit Cărților de evidență a terenurilor din districtul militar Odessa, r-l Chișinău, anul 1984, structura militară al RSSM a primit terenuri pentru construcția Statului major, a taberelor militare, pentru gospodărie și tehnice începând cu anii 1947/48. Zidirile au apărut mai târziu, majoritatea în anii 70-80, iar unele către destrămarea URSS. În anul 1985 conform registrelor armată deținea 31 de terenuri. Ce ziceți să detaliem?..

Tabără 123, ce include Ministerul apărării, Marele Stat Major, Batalionul de comunicaţii şi apărare cibernetică al Armatei Naţionale, Inspectoratul militar, Agențiile ș.a., a apărut treptat, la intervale de timp nu prea mari, în anii 1981-85. Prima clădire, ce aparținut Statului Major, districtul militar Odessa, a fost zidită de unitatea de construcție, ce se afla în sectorul Buiucani și se subordona direct Ministerului Apărării de la Moscova, respectiv informația era secretizată. De altfel, practic toate imobilele militare au avut aceeași soartă. Despre celelalte clădiri ale taberei, inclusiv a Centrului Consultativ Diagnostic al AN, nu avem informații momentan.

Tabăra 142 în componența căreia intră Regimentul de stat major, Batalioanele cu destinaţie specială și de menținere a păcii, s-a ivit pe mapa capitalei în anii `80. De exemplu, în 1988 începe să activeze într-o construcție nouă Depozitul de hărți topografice și Detașamentul cartografic al Armatei Sovietice, fiind temelia unității actuale, ne-a relatat locotenent-colonel Sergiu Chirilov, comandantul Bazei topografice.

Regimentul de rachete antiaeriene, cu toate subunitățile, are aceeași menire chiar de la început. Cea dintâi apărută este unitatea din Durlești, dată în exploatare în 1955. Pe măsură ce aceasta se dezvoltă la capitolul tehnică, armament, contingent etc, apare necesitatea unor noi edificări. Astfel, construcțiile au continuat în Durlești până prin 2001 și au început să se înalțe către anul 1975 noi subunități ca cele din Dânceni și Bacioi, ne-a informat funcționar Serghei Paximade, specialist principal, secția exploatare imobile al RRAA.

Brigada 2 de infanterie motorizată pare a fi cea mai veche unitate militară din Chișinău și cea mai variată ca misiune. În documentele unității găsim că în anii 1870-77 aici activa Regimentul cavaleriei ușoare, ulterior devine Brigadă de artilerie, marcând anul 1918 cu noi clădiri pentru statul major, depozit și sală sportivă. În 1956 se transformă în Regiment de parașutiști, pentru care în perioada 1960-1975 sunt construite cazarme, un punct de control, trei blocuri locative, un cămin cultural și chiar o cafenea, ne-a detaliat funcționar Simion Lupu, șef serviciu exploatare imobile al brigăzii. Actuala destinație a unității a fost stabilită în 1992 fără vreo noutate în domeniul construcției.

În imediata apropiere a brigăzii se află două instituții medicale Spitalul Clinic Militar Central și Centru de medicină preventivă al Armatei Naționale (CMPAN). Colonel Vladimir Trofimov, șeful CCMC ne-a relatat că spitalul a fost dat în exploatare în 1985: „Însă, blocurile cu un etaj din cadrul spitalului sunt de prin 1968 și inițial au slujit ca case de deservire ale tancurilor. Din păcate acte de construire nu avem în posesie, în documente se scria tabăra militară și fără alte detalii.”

Se mai cunoaște că în perioada interbelică a existat un spital militar de chirurgie în actualul cămin al brigăzii, răscolește în memorie Eugen Arhip, șeful laboratorului CMPAN. Tot dânsul a făcut puțină lumină și despre cea de-a doua structură medicală vecină: „Inițial, prin 1918, imobilul a servit ca grajd pentru cai. Aripa dreaptă a laboratorului de azi găzduia soldații și pe stânga erau adăpostiți caii. Se zice că între aceste unități existau catacombe până la biserica militară, situată pe aceeași poziție ca cea actuală. După război, prin 1947 edificiul devine cămin pentru ofițeri, iar pe locul, unde se găsesc acum blocurile cu 9 etaje, se afla o mică construcție numită Detașamentul sanitar mobil nr. 86. Situația s-a schimbat în anii 84-85, când CMP a fost mutat pe prezentul loc.”

Centru militar municipal își are rădăcinile în anul 1953, când a fost dată în exploatare clădirea din strada Milano,10 și constituia una din cele cinci secții administrativ-militare ale capitalei – SAM Frunze. Schimbări de denumiri, nu și de concept, s-au produs în 1994, când toate comisariatele au fost comasate, iar edificiile, în mare apare, sunt treptat detașate de Ministerul Apărării, a menționat colonel Vitalie Barcari, șeful centrului.

Înaintând de la Sculeni spre Centru, să poposim la o „casă, ridicată într-un parter pe un demisol înalt, pe un plan unghiular, cu faţadele construite din piatră făţuită, amplasată la colţul cartierului, dintre străzile Kogălniceanu şi Maria Cibotari…”. Pasajul, extras dintr-o descriere minuțioasă, se referă la sediul Comenduirii militare Chișinău. Din informațiile oferite de colonel Andrei Cemîrtan,comandantul instituției,acest monument arhitectural de însemnătate naţională în toamna anului 1865 arata doar un lot de pământ, scos la licitație de Duma orăşenească. Primul proprietar al parcelei de la colţul cartierului mărginit de străzile Reni şi Buiucani a fost Sofia Popa-Ioanova, mama mitropolitului grec Ierofei Angorski.

În ianuarie 1885 această proprietate imobiliară este cumpărată de negustorul Egor Bacal, care în octombrie a aceluiaşi an ridică o casă, formată din parter cu 8 odăi și un demisol cu 4 odăi. Se presupune că autorul proiectului casei a fost însăși arhitectul oraşului de atunci, Leopold Şeidevandt. În 1903 clădirea aparţinea Upravei municipale.

Centru de cultură și istorie militară a fost construit timp de câțiva ani, începând cu 1947 de către prizonieri de război nemți și valorificat în 1959. A avut o singură destinație – Casa ofițerilor, iar din 1992 devine actualul centru, ne-a relatat căpitan Alex Chirilenco, șeful centrului.

Clubul sportiv al armatei https://bit.ly/2W8h1vt https poate fi catalogat printre ultimele construcții militare ale Uniunii Sovietice în Moldova, știind că tirul a început să activeze în 1989, chiar dacă temelia s-a pus șapte ani mai devreme, iar proiectul, unul tipic al US pentru tir, a fost creat de arhitectorul Berberov încă în 1973, ne-a comunicat colonel (r) Valeriu Dumitraș, șeful clubului.

Academia militară a Forțelor Armate https://bit.ly/38cALDZ și-a schimbat de-a lungul anilor atât denumirea, cât și locația. Pentru început se vorbea despre Liceul militar, instalat în localul unde în perioada 1917-18 a funcționat Sfatul Țării, ulterior Gimnaziul și Liceul nr. 2 de băieți din Chișinău (actualmente se află clădirea SIS-ului). Aici a activat până în anul 1940.

Instituția de învățământ militar reapare pe meleagurile noastre tocmai prin anul 1985, când are lor prima admitere pentru Școală Suvorovistă, imobilul căruia se afla în sectorul Poșta veche. Cât despre sediul academiei de astăzi, acesta a fost construit prin anii 1981-83 și a servit o perioadă ca Centru de recrutare republican. Anume aici se făcea testarea, trierea și repartizarea prin unități a tinerilor, iar din 1992 sediul devine al Liceului militar nou creat, își amintește generalul Mihail Bucliș, locțiitor șef Marele Stat Major al AN.

Sigur că Ministerul Apărării a avut mult mai multe instituții, respectiv și imobile, ce de-a lungul anilor au ajuns ca proprietăți private sau în posesia altor instituții publice. Țintă în acest articol au fost instituțiile militare din capitală funcționale.

În condițiile în care informațiile vechi despre istoria acestor construcții nu au o bază documentară, surse complementare de valoare reprezintă relatările actualilor și foștilor șefi de instituții, specialiști în domeniul imobiliarilor, resurselor umane, arhivari și alții binevoitori de a ne familiariza cu domeniul ținut în secret o perioadă.

Această compilație istorică e puținul, ce am reușit să adunăm. Sigur, ne dorim mai mult, bazat pe surse oficiale, de arhivă. S-o luăm ca pe o provocare, mai ales pentru istoricii noștri pentru a avea pe final o carte de vizită complexă a clădirilor militare atât din Chișinău, cât și din celelalte garnizoane ale țării.

Varianta engleza: https://dragostinavicol.wordpress.com/?p=554

Noiembrie 2020

Alte articole despre istorie:

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/11/29/istoria-neamului-de-pe-leu/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/09/27/e-loc-si-de-turism-militar/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/08/31/expresii-cu-origini-militare/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/06/16/artileria-de-alta-data-in-carte-unica-pastrata/

https://dragostinavicol.wordpress.com/2019/05/18/chemarea-trecutului/