Antonimele unei sportive militare

Am descoperit-o prin recomandare. După o discuție telefonică despre viața dânsei ca sportivă, implicit în armată, m-a cucerit și încerc să-mi dau seama prin ce mai mult:

Prin faptul că are 1,52 cm înălțime, 50 kg și practică luptele libere feminine de 15 ani, încă de copilă fiind?

Prin faptul că e campioană națională la acest gen de sport 10 ani consecutiv, ceea ce înseamnă că este inegalabilă pe acest segment la nivel de țară?

Prin faptul că tinde să-și atingă scopul cu tenacitatea unui brad în stâncă, iar în afara luptelor e întruchiparea blândeții?..

Cert e că îmi doresc s-o cunoașteți și voi pe soldat clasa 2, Emilia Cîrîcu, maestru de clasă internaționala la lupte libere feminine, unul din puținii sportivi de performanță, rămași în Armata Națională.

Povestea dânsei e aproape algoritmică încă din anii de școală, când a decis să facă Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv: studii, regim alimentar strict, antrenamente, competiții, victorii. În această perioadă nu există grija cazării sau a alimentației, te concentrezi doar pe sport: „ Însă, după absolvire ești pe cont propriu. Dacă vrei să continui să te dedici sportului trebuie să-ți plătești studiile la universitate, să achiți cazarea, alimentația, ceea ce înseamnă fie să te angajezi, fie să ai susținere financiară din partea părinților, de exemplu. Din acest motiv mulți decid să părăsească domeniul dat.” Prima lecție dură a vieții – să trăiești înfrângerea în fața speranței de a face ceea ce îți place.

Protagonista noastră a fost o norocoasă să cunoască o altă soartă. În 2013 a luat bronzul la Campionatul european, beneficiind astfel de o bursă sportivă: „…și așa în fiecare an mă străduiam să obțin un rezultat bun pentru a avea bursă, să am pentru existență”. De fapt, acel an poate fi calificat ca anul realizărilor și oportunităților: a luat argintul la Campionatul european, a devenit campioană mondială, sportiva anului în Moldova și a primit oferta de a se angaja la Clubul sportiv al armatei.

De ce ar veni o sportivă în armată? Pentru că sportivii nu au salariu, ei trăiesc din burse, dobândite în baza victoriilor (aur, argint sau bronz) or fiind angajată a armatei îți asiguri o stabilitate financiară și te poți focusa pe antrenamente, competiții etc. Chiar și așa, decizia finală de a se face militară o ia un an mai târziu, în noiembrie 2014. Însă această alternativă nu e unsă cu miere, avea să constate dânsa câteva luni mai târziu când s-au făcut modificări de statut al Clubului sportiv: „Am fost transferata în Brigada II Infanterie Motorizată la funcția sergent de stat major, Batalionul 23, secția logistică. La fiecare jumătate de an suntem detașați la Clubul sportiv central al armatei, la expirarea termenului se fac noi solicitări și dacă ministrul apărării aprobă să continuăm – continuăm.” Trebuie să știm că un factor de influență și în acest caz îl are prestația sportivului. Evident, că armata își dorește aproape personal victorios, profesionist, cu care s-ar mândri.

Apropo, ca militar are obligații – să anunțe despre fiecare participare, ieșire din țară, iar uneori trebuie să se prezinte la serviciu: „Dacă mi se cerea ca vin zi de zi la muncă, eu mă eliberam, pentru că viața de sportiv profesionist presupune 2 antrenamente zilnice, un regim zilnic incompatibil cu munca de la 8.00 la 17.00.” Pe de altă parte ca sportiv, nu are voie sa participe la evenimentele armatei, nici cu elemente demonstrative.

Regulile dictează viața sportivei nu numai în raport cu armata. Bunăoară, la competiții internaționale poate participa doar deținătorul aurului la etapa națională, respectiv la mondiale poate pretinde doar cel cu aurul în mână de la competițiile internaționale. Ah da, fără boli de piele și traume. E o luptă acerbă, pe care Emilia o câștigă constant la nivel de țară, dar rămâne încă o provocare la următoarele trepte: „Îmi doresc mult să capăt una din medaliile de aur, argint sau bronz la categoria seniori, adică după vârsta de 23 de ani. Un astfel de rezultat îmi va permite să ies din sport cu o pensie pe viață.”

Deocamdată, la competiții și turnee europene, de regulă desfășurate în Belarus, Ucraina, Romania, Turcia, se alină cu locurile 7 și 5. În condițiile în care locul 4 nu există, pentru că bronzul se împarte între doi câștigători, înțelegem că conaționala luptătoare e foarte aproape de realizarea visului său.

La compartimentul picanterii din culisele luptelor feminine am aflat că: „…Există răutate, invidie, nu se ajunge la răzbunare, dar cu traume ne putem alege. Fetele cu care luptăm în competiții sunt cele cu care ne antrenam în sală și atunci intenționat te pot răni pentru a te elimina din joc. Părțile cele mai afectate sunt umerii, genunchi, spatele, coccisul. E atmosferă clasică și la nivel european sau mondial.” Excepție, probabil, nu fac nici campionatele militare la lupte libere, dar din păcate țara noastră nu participă la ele, motivul e același – taxele de participare și de membru pe care nu armata nu și le poate permite.

Dincolo de mediul dușmănos și periculos de dur e loc și de politețe și chiar de prietenie: „Pe covor-dușmani, după covor-prieteni”- motto-ul luptătoarelor. Așa se face că la unul din evenimentele din afara țării, acum 11 ani, Emilia o cunoaște pe cea, care i-a devenit cea mai bună prietenă: „Prietena mea e din Ucraina, am găsit limbaj comun imediat. M-a atras deschiderea și receptivitatea ei. M-am bucurat mult că a venit și la nunta mea, e ca o soră. Nu am luptat niciodată cu ea, suntem în categorii diferite, plus că ea a ieșit din sport deja. Oricum continuăm să discutăm despre sport și multe altele, mai ales pe rețele de socializare.”

Un domeniu și mai afectuos, opusul sportului războinic, este viața de familie. Ca soție și mămică se manifestă dulce, blând și tandru. Este o romantică incurabilă, înflăcărată a filmelor indiene: „Deși ambii părinți suntem sportivi (soțul e din domeniul sambo), nu vom insista ca fetița noastră să ne continue pasiunile. Vom respecta deciziile ei, până atunci ne străduim să avem un mod de viață sănătos din toate punctele de vedere. Vorba unei foste antrenoare – Campion poți să nu devii, dar om trebuie sa fii – regulă de aur, pe care trebuie s-o posede orice persoană, fie sau nu sportiv.”

Decembrie 2020