Umbrela interzisă

         

Pe 10 februarie celebrăm Ziua Internaționala a Umbrelei. Acest obiect nelipsit în ziua de astăzi, mai ales în zilele ploioase, are o istorie veche de peste 4000 de ani. Primele umbrele, create în China, erau din hârtie și aveau, de fapt, menirea să protejeze omul de razele solare. Un exemplu curios este o umbrelă bine fixată pe partea laterală a unui car de luptă din armata de Teracotă, pe care o stăpânea Qin Shi Huang, primul împărat al Chinei.

          Umbrele de soare au gândit și folosit Orientul mijlociu, Egiptul și Roma antice. În Europa acest accesoriu a devenit important în Evul mediu și tot atunci a apărut și cealaltă destinație – de a fi apărat de ploaie. De-a lungul timpului, umbrela a ajuns nu numai protectoare, dar și instrument de atac. Un caz răsunător s-a produs în 1978, când scriitorul bulgar Georgi Markov a fost ucis cu o doză de ricină injectată printr-o umbrelă modificată. https://bit.ly/3j3PWUM

          După ce secole și chiar milenii umbrela și-a demonstrat valoarea, iată că unele armate o interzic în contemporaneitate. Marea Britanie, de exemplu, are tradiția neoficial reglementată, dar respectată cu o oarecare mândrie. Forțele armate terestre și Corpul de marina din SUA au avut până nu demult (2013) și regulamente clar definite, potrivit cărora li se interzicea ofițerilor de gen masculin să folosească umbrele. Femeile militare aveau dreptul să poarte umbrele numai în condiții nefavorabile, să le țină doar în mâna stângă și să fie complet negre. Regula impusă ține de obstacolele ce le creează umbrela în timpul salutului militar. https://bit.ly/2Ysk170

          Armata Națională a RM nu a avut vreodată această restricție, deși pentru comoditate și precizie, în special, în condiții de câmp, umbrela este înlocuită de huse și mantale impermeabile.

Februarie 2021

In Romanian: https://dragostinavicol.org/2021/02/10/forbidden-umbrella/

2 gânduri

  1. Desidentul bulgar a fost înțepat într-o stație de metrou din Londra, de un agent al securității bulgare.Omul a simțit doar o înțepătura in picior, iar ceva mai târziu a decedat. La necropsie, i-a fost găsită în picior o bilă de mici dimensiuni,care avea o gaură în care fusese depozitate ricina…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la globetrotter Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s