Motiv de a râde există – Circul din Chişinău a reintrat în viaţa noastră de 7 ani, graţie dorinţei, insistenţei şi disciplinei de muncă a unui grup de oameni, care şi-au dezvoltat aceste calităţi în timpul serviciului militar în termen. Printre ei este ex directorul instituţiei – sergent major (r) Igor Casap.
„Greutatea cizmelor” a simţit-o în ţara est-europeană cu cea mai mare proporţie de „agricultură biologică” – Cehoslovacia: “În 1986 am fost chemat la Centrul Militar din Chişinău, urcat în tren şi dus – nimeni nu ştia unde. Peste o zi am ajuns la Cernăuţi, unde au venit „cumpărătorii”, astfel era numit corpul de ofiţeri, care selecta noii recruţi, sosiţi din toate colţurile Uniunii Sovietice. Am rămas în acest oraş în următoarea jumătate de an pentru şcoala tânărului soldat, apoi am fost transferat în gruparea de forţă centrală în Cehoslovacia.”
A urmat o nouă ţară, o nouă perioadă, o nouă experienţă. Timp de doi ani a adunat o mulţime de amintiri în Spitalul Militar Central. Anume acolo avea să afle cum e să alergi pe câmpul de luptă cu 25 kg în spate (în timp ce soldaţii obişnuiţi aveau câte 15-17 kg), cum să menţii „sângele rece” la vederea grav răniţilor şi că viaţa instructorului medical în timpul războiului durează în jur de 25-30 min: „Îmi amintesc că, atunci când absolveam şcoala instructorului medical, erau conflicte militare în Afganistan şi în Cuba. Unul din bunii mei prieteni a fost dislocat în Cuba şi, din păcate, nu s-a mai întors – a decedat în timpul unui atac asupra ambasadei URSS în ţara respectivă. Acesta e unul din exemplele negative, pe care le-am trăit cu mare tristeţe şi durere.
Sigur că în armată am trăit diverse momente: şi negative, şi pozitive. Cele mai multe le-am petrecut cu plutonul meu de asigurare a Spitalului Militar. Aveam în subordine 25 de soldaţi, plus 320 de femei asistente medicale angajate binevol. Sarcina noastră era să asigurăm buna funcţionare şi ordinea spitalului, imunitatea răniţilor şi, în cazul izbucnirii unui conflict, în timp de 2,5 ore să instalăm spitalul de câmp la locul destinat. Or acesta conţinea câteva secţii, cum ar fi cea de pansament şi de chirurgie; avea maşini specializate şi alte obiecte pe care tot noi le păzeam. Păstrez vie amintirea unui caz şocant, când ne-au fost aduşi pentru reabilitare 25 de ostaşi răniţi în Afganistan. Practic toţi tinerii erau fără picioare, pe proteze, fixate de picior cu curele peste umăr – erau nişte piese medicale foarte grele, în schimb au plecat din spital cu substituente estetice, foarte asemenătoare cu piciorul uman. Impresii frumoase mi-a lăsat şi poporul ceh. Băştinaşii erau tare drăguţi şi ospitalieri. Ştiu că erau zone mai puţin prietenoase, unde soldaţii, iubitori de chef, nu se înţelegeau cu cei din jur, dar eu am avut noroc.”
Odată cu finisarea serviciului militar în termen, tânărul Casap a încheiat şi capitolul medicină din viaţa sa. Ulterior s-a dedicat doar domeniul alimentaţiei publice: de la chelner şi până la proprietar de restaurant. Circul este o altă provocare, căreia îşi dedică tot timpul liber şi-şi pune mari speranţe: „La circ am fost invitat, probabil, pentru a organiza eficient activitatea instituţiei. Eu posed o experienţă bogată ca administrator, apreciez disciplina de muncă asemeni celei din armată, fiecare trebuie să-şi cunoască locul şi responsabilităţile şi cunosc subtilităţile mediului de afaceri. Începutul a fost destul de greu. Ministerul Culturii ne-a ajutat, ne-a susţinut, iar la prima etapă am implicat toţi prietenii mei şi ai directorului general, Andrei Locoman, şi, cu eforturi comune, am reuşit să punem pe picioare sala mică a circului. Am accentuat nu o singură dată că cultura în Moldova a stopat în dezvoltare odată cu închiderea circului în 2004. Deja două generaţii de copii nu au cunoscut ce este circul, maximum ce au văzut ei a fost aşa zisul circ mobil, ce nu are tangenţă cu arta, e o activitate comercială, nimic mai mult. Eu nu sunt împotriva comerţului, dar acest „şuier” omoară dorinţa copiilor de a vizita circul prorpiu zis – acolo unde domină sărbătoarea, aşa cum ne-am obişnuit din copilărie.”
Circul și armata se intersectează nu numai prin serviciul militar obligatoriu îndeplinit de colaboratorii lui. Pe vremuri viața militară servea ca sursă de inspirație pentru spectacolele din arena rotundă. De exemplu, prezentările din Vestul Sălbatic au fost practic reconstituiri ale războaielor indiene. Hugo Zacchini (1898-1975) a primit ideea pentru actul său de bulă de tun uman în timp ce el slujea în artileria italiană în Primul Război Mondial.
Tot în timpul luptelor circul menținea starea de spirit a soldaților și colora zilele monotone când aceștia erau blocați în tranșee noroioase. Mai mult, unele animale de circ, cum ar fi elefanții, ce aveau puterea mai multor cai de lucru, au fost recrutați pentru a ajuta câmpurile de plug, la transportarea munițiilor și altele necesare în ambele războaie mondiale.
Pe timp de pace tematica spectacolelor de circ este una departe de militărie, iar pe 21aprilie, când celebrăm Ziua mondială a circului, să ne punem o dorință – Circul din Chișinău să-și redeschidă ușile deja cu sala mare și să avem încă un motiv de a zâmbi și de a ține aproape doar gânduri senine.
Aprilie 2021
In engleza: https://dragostinavicol.org/2021/04/21/who-was-in-the-army-dont-laugh-at-the-circus/
Alte articole legate de amintirile despre armata:
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/08/27/amintirile-lui-porubin-despre-armata/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2019/12/28/actorul-care-se-viseaza-ofiter/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/09/18/mandri-de-numele-militaru/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/10/31/mai-intai-a-fost-automatul-apoi-microfonul/
https://dragostinavicol.wordpress.com/2020/11/16/muzica-uniforma-patria-valorile-artistului-militar/
Arma-ta DV 
Un gând