
Vântul, un fenomen meteorologic vechi de când lumea, și-a atribuit o zi a anului doar a sa – pe 15 iunie – abia în 2007. Deși Armata Națională nu folosește energia eoliană, domeniul-țintă al Zilei Mondiale a Vântului, activitatea militară se organizează luând în calcul și acest component al naturii. Bunăoară, artileriștii, înainte de trageri, urmăresc datele detaliate de la stațiile meteo din dotarea mașinilor; calculează viteza, direcția și înălțimea vântului, până la 1200m și în baza unor formule speciale determină corecțiile, ne-a comunicat locotenent-colonel Denis Mihailov, comandantul Batalionului de Artilerie: „Vântul este unul din elementele, ce influențează zborul proiectilului. Formulele, ce și-au demonstrat eficiența în timp, ne ajută să ne ajustăm la condițiile climaterice, inclusiv la vânt. Mai mult, proiectilele nu sunt atât de ușoare și la înălțimea la care ele zboară, vântul de regulă, e standard. Deci situații neprevăzute în care să nu știm cum să procedăm nu avem. Lucrurile nu diferă în condiții de pace și de război din acest punct de vedere.”
Vântul are un anume impact și asupra aviației. Mai exact, vântul lateral de 90° împiedică decolarea și aterizarea aeronavei, ne informează colonel Lilian Arhip, comandantul Regimentului de aviație: „Pistele în lățime au cca 40-50 m. În cazul unui vânt lateral există probabilitatea ca aeronava să derapeze de pe pistă. Vântul din față, indiferent de viteza lui, nu influențează decolarea sau aterizarea. Când aeronava deja zboară vântul e mai puțin important. De asemenea, e bine de știut că aeronavele, ale căror aripi depășesc 50% din suprafața totală, sunt mai vulnerabile la viteza vântului.”
Iunie 2021
In engleza> https://dragostinavicol.org/2021/06/15/thinking-of-the-wind/
Am mari speranțe că tehnologiile „verzi” – bazate pe energii regenerabile (energie solară, eoliană, hidroelectrică, geotermală, autoturisme electrice, etc) vor avea o dezvoltare durabilă în Republica Moldova. Doar cu aceste energii vom putea redresa situaţia catastrofală în domeniul ocrotirii mediului, şi, ca urmare, să reducem morbiditatea şi mortalitatea în rândul populaţiei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană