Doctorie pe roți

          Un corp viu sau fabricat periodic se mai îmbolnăvește. Un doctor priceput e ceea căutăm în asemenea clipe, drept siguranță că vom avea o resetare reușită. Cât de repede îl găsim? Cum ne este norocul, pentru că un specialist de calitate e ca aurul pur, ce se află doar în locuri speciale.

          Când vorbim despre tehnica auto de producție sovietică Armata Națională are încă salvarea. Câțiva experți, aflați pe ici-colo, stăpânesc într-atât de bine domeniul, încât un transplant de piese sau un diagnostic corect de la prima privire demult nu mai este o senzație. Badei, „ghea Serghei”, tot el sergent de clasă III, Sergiu Dragan, inspector-auto de serviciu-conducător auto, Comenduirea militară, este un nume de relevanță pe acest segment.

          Meseria de mecanic auto a însușit-o în 1989 la fostul DOSAAF, pe care a experimentat-o timp de 2 ani ca soldat în Germania, apoi a filtrat cu ea de pe poziția de șofer la un punct de colectare a fructelor. După cinci ani constată că numai în armată se simte încrezător și semnează un contact de angajare și-l tot prelungește până la vârsta de pensionare, susține dânsul.

– Ați calculat câte mașini ați tratat? Sau câte testați pe zi?

– Nu am calculat. Când îți place ceea ce faci, nu le contabilizezi. La momentul de față fac parte din grupul de trecere a reviziei tehnice. Mergem prin toata Moldova, pe zi putem avem 2 unități, deci cam 20-30 de mașini le verific zilnic. Mi-i destul să deschid capota mașinii și deja știu ce nu e bine.

– Tehnica ”bătrână” totuși funcționează. Aveți o explicație?

– Poate sunt pe mâini bune. E drept, că nu prea știu cum se descurcă celelalte unități, de unde iau resurse. În cazul Comenduirii militare, e mare noroc de susținerea comandantului. Trebuie să existe dorință și insistență.

 – În opinia dvs, tehnica veche trebuie schimbată, combinată cu acea nouă sau păstrată integral?

– Depinde de specificul unității. Dacă e unitate de transport, de exemplu, ce deservește Ministerul Apărării, acolo unde tehnica e necesară zilnic, atunci trebuie integral schimbată, aduse noi mașini. Tehnica rusească consumă mai mult. Dacă e vorba de tehnică de tonaj mare, gen URAL, atunci e foarte bună pentru drumurile noastre. Ideea e că ele nu se mai produc, respectiv piese de schimb sunt mai greu de găsit. Din lipsă de bani ne descurcăm cu ce avem.

– Cât timp credeți că mai putem rezista în aceste condiții?

– Sincer, nu prea mult. Termen nu poate da nimeni. Atâta timp cât vor fi unități de transport de același tip și vom putea folosi piesele unei mașini, ieșite din uz, pentru a salva o alta,  mai putem folosi tehnica dată.

– Dacă ar fi șansa unei achiziții în domeniu pentru armată, care transport ar avea prioritate?

– Mai întâi aș înnoi unitățile cu transport de tonaj mare pentru transportarea militarilor la poligon, de la o instituție la alta și oriunde e nevoie. Noi nu putem transporta efectivul în același URAL, Camaz sau Gaz 66. Ele sunt învechite, acoperișurile curg…

– Mai sunt și alte lacune, ce trebuie înlăturate?

– Este o ruptură între studii și practică. Mă uit la copiii ăștia care vin, se uită la mașină și nu știu ce să facă. Ar fi de dorit ca cel puțin o dată în jumătate de an să se organizeze câte un curs despre tehnica, cu care urmează ei să manevreze. Îi spuneam comandantului: Eu mă duc la pensie și mă tem că nu va avea cine să mențină această tehnică, parcă se tem să conducă mașinile sovietice. Măcar prin unități să le țină cineva câte o lecție de specialitate, inclusiv pentru conducători auto. Tehnicianul e mai aprofundat, dar un conducător auto tot trebuie să știe câte ceva, să nu stea pe drum, în caz de nevoie. Măcar ceva!..

– Să vă întreb și despre lucrurile pozitive. Aveți vreo mașină mai dragă?

– Mereu mi-a plăcut Jiguli, cu el ieși din orice tip de drum. Pentru mine nu e important confortul, ci felul în care o mașină e capabilă să străbată și să mă ducă unde îmi trebuie. Am avut mai multe mașini și credeți-mă Jiguliul le întrece pe toate.

– Mai păstrați Jiguli-ul, ce-l aveți de tânăr?

– Eh, recent m-am despărțit de ea. Am dat-o unei rude, care are mare nevoie de ea la țară. Când îmi amintesc cât de ajutor mi-a fost la gospodărie, mă apucă jalea. Nu prea am vrut s-o dau, dar trebuie ajutată ruda.

– Și ați înlocuit-o cu un Opel?..

– E unica mașină din cele moderne, ce-mi pot permite din salariul de militar.

– Și ce salariu aveți?

– 6500 de lei. Mai lucrează și soția, e drept că primește mai puțin ca mine. Avem și doi copii, unul minor, deci strângem curelușa.

– Ați ales să strângeți cureaua, dar să vă păstrați un loc în armată. Atât de mult vă place ceea ce faceți sau pur și simplu vă stresează schimbările?

– Mie îmi place domeniul, dar e și târziu sa schimb ceva. Feciorul a învățat ca mecanic auto, a făcut serviciu militar și s-a angajat în oraș. Eu, odată ce am ales meseria de militar, înseamnă că trebuie să merg până la capăt, adică până la pensie.

– Poate anumite beneficii v-au menținut?

– Nu prea am așteptat eu beneficii. Pare banal, dar uniforma, statutul de militar mi-i drag până-n măduva oaselor. Mă încurajează, mai ales la țară, când sunt pe uniformă, oamenii îmi dau bună ziua, întreabă cum e în armată. De multe ori cuvintele, atitudinea respectoasă sunt mai presus decât partea materială.

– Cu siguranță, vă mai întreabă despre cazuri neobișnuite. Vreți să ne povestiți și nouă unele, poate chiar amuzante?

– Chiar măi dăunezi ne aminteam cu un coleg despre un caz din trecut. Era în1997. Ne-am dus la poligonul Șirokii din Ucraina. Efectivul a ajuns mai devreme. Vine într-un târziu șeful, colonel Karaja, supărat foc pe un Jiguli de la poliția militară, ce a ajuns cu chiu cu vai la destinație și ni se adresează: Ia uitați-vă la mașina asta să vedeți ce are. Numai vă rog nu atingeți nimic.

          Altă dată nu lucrau ștergătoarele. Toți se uitau și dădeau din umeri. Eu vin, dau cu o perie la motoraș și ștergătoarele pornesc. Pot să vă demonstrez că și până la momentul de față am acea perie.

– Să înțeleg că adițional instrumentelor clasice, mai purtați cu sine și altele improvizate?

– Da așa este. La drum când te pornești și nu ai necesarul, trebuie să inventezi cu ce ai putea înlocui un instrument sau altul. Aceeași roată, dacă ai o pană și nu ai unde o repara, trebuie repede să găsești un lemn, un par, să-l legi dedesubt, să-l ridici puțin și să mergi până la prima stație de deservire auto.

– Aveți, probabil, o listă întreagă de substituente ?

– Americanii ne-au dat niște lădițe de instrumente și acolo avem de toate: chei de 15,16, steluțe etc. Înainte, însă, în asemenea situații foloseam o șurubelniță și o altă cheie ori două șurubelnițe și aveam steluța sau când îți trebuie o cheie de 14, dar ai doar de 17, folosești două chei alături și se face de 14.

          Ingeniozitatea militarului Dragan a ajuns până la inventarea unei coase electrice pe bază de polizor unghiular. În rest, muncă asiduă pentru a menține în funcțiune tehnica auto din dotarea armatei.

          Un alt subofițer, de această dată din nord-vestul țării, s-a evidențiat prin două motociclete cu remorcă, pe care le-ar resuscitat din somn letargic, lăsând o moștenire spirituală atât camarazilor din Regimentul de artilerie din Ungheni, cât și pentru băștinașii orașului. E vorba de soldat clasa 1 (r), Andrei Ciubotaru, care are o patimă pentru unitățile de transport pe două roți încă din copilărie și le tot adună de-a umplut garajul: „Prima motocicletă am restabilit-o și i-am dat aspectul uneia militare din timpul războiului II Mondial. Am participat cu ea la un eveniment public de 9 mai și când am văzut entuziasmul oamenilor, în anul următor m-am prezentat cu o remorcă. În cel de-al treilea an mă tot gândeam cu ce să-i cuceresc și am creat o doua motocicletă. De această dată – o combinație din diferite piese și cred am obținut un produs frumos.”

          Motocicletele MT-9 nu au fost folosite în scopuri militare, ci pentru distracție, mai ales în rândul copiilor și ca decor pentru fotografii. Nu era sărbătoare fără prezența acestor obiecte cu motor: „Sunt cam rare așa motociclete, le transportă peste hotare. Eu am creat una pentru mine și alta pentru cel care va vrea să remunereze munca mea. Nu vreau două de același fel, păstrez câte un model și majoritatea retro. Acestea mă atrag mai mult. Chiar dacă e o pasiune, ce bate la buzunar și ia timp, iar în armată nu prea l-am avut, nu mă las de ea. Tare îmi place starea când merg cu ele prin oraș și fur privirile trecătorilor.”

          Mai întâi atracția, apoi dedicația și inevitabil profunzimea cunoștințelor și a abilităților. Suntem norocoși să avem astfel de angajați, colegi în preajmă. Suntem fericiți dacă știm să-i prețuim și să-i menținem.

octombrie 2021

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s