Rai… prin Rău(t)?

Există un soi de oameni, care nu încetează să ne uimească. De exemplu, când spun astăzi locotenent-colonel Alexandr Railean, intuim că din nou a zămislit ceva trăsnit. Prin proiectele lui certate cu limitele obișnuitului, cum ar fi Pe urmele lui Ștefan cel Mare sau de la Năslavcea la Palanca cu bicicleta, el a devenit un brand al călătoriilor nestandarde.

Ce-a făcut de această dată? O nimica toată – a cutreierat râul Răut pe jos dintr-un capăt în celălalt, adică 286 km în 10 zile în luna decembrie. Acesta e cel mai mare râu din țara noastră, ce izvorăște în Rediul Mare, Dondușeni din 1727 și se revarsă în Nistru lângă satul Ustia, raionul Dubăsari. Începe timid pentru a-și demonstra măreția treptat; e mai mereu liniștit, venind cu imitații de zbucium în zona stâncoasă din Florești și Orhei; e deloc adânc, chiar și în porțiunile mai late – sunt doar câteva caracteristici distincte, evidențiate de călătorul nostru pedestru.

Elementul ecologic

– Denumirea acestui râu are rădăcini răutăcioase – Rău(t). Cât de rău ecologic l-ați găsit și pe ce porțiuni mai pronunțat?

– Râul Răut trece prin trei orașe: Florești, Bălți și Orhei. Mă așteptam că vor fi scurgeri de canalizare prin zonele urbane. Ce-am găsit? Prin Florești nu am văzut nici o urmă de canalizare, una sau două la Orhei și cel mai urât a fost la Bălți. Poate nu le-am văzut toate.

În ceea ce privește zonele rurale am observat că de la Telenești până la Orhei, zona mai locuibilă în apropierea râului, fiecare sat are scurgere proprie și mă întrebam pentru ce plătesc oamenii aceste servicii de canalizare – ca apa să se scurgă în râu, iar de acolo în Nistru și ulterior în Marea Neagră? Totodată, pe lângă țevile ce intră în râu, sunt și cele ce iese din râu, folosite pentru irigare. Am văzut mai multe de la Florești în jos.

De asemenea, am remarcat că orice sat din vecinătatea râului la margini are gunoiști neautorizate. Priveliștea nu e deloc frumoasă – saci de gunoi rupți de animale, respectiv conținutul lor împrăștiat peste tot.

În afara zonelor locuibile, am zărit gunoiși în locurile unde se fac picnicuri. Se vede că lumea parcă strânge după dânsa, dar nu tot.

– Care sunt cele mai vizibile obiecte poluante?

– De regulă, sticlele de plastic de la bere, apă etc.

– Au fost segmente ce v-au uimit plăcut: prin curățenie, amenajare etc?

– De la izvor până la intrarea în Bălți aș spune că râul e curat, gunoi aproape că nu am văzut. E adevărat că nici sate în împrejurimea râului nu sunt.

– În vremuri îndepărtate așezările umane erau direct legate de prezența apei, implicit al râurilor. În cazul Răutului, cât de atractiv mai este pentru oameni?

– Pe tot traseul am calculat 60 de sate, situate pe malul râului sau la o distanță de maximum 1km. Evident, că unde e debitul de apă mai mare, acolo sunt și mai multe localități. Cu toate acestea, am constatat sate părăsite, cum e Elenovca, Dondușeni, cu două gospodării și trei locatari. De fapt, localitățile au mai multă viață începând cu Orhei.

– Ce impact ecologic, credeți, că are sau va avea proiectul dvs?

– Nu cred că se vor sensibiliza oamenii, nu cred că mă urmăresc ecologiștii ca să întreprindă ceva. Presupun că singurul impact va fi de natură turistică.

Elementul social

– Ce momente neașteptate, ciudățenii v-au ieșit în cale?

– Nu-mi amintesc să fi avut ceva ieșit din comun. Să văd cai, vaci, oi a fost ceva firesc. Cei mai prezenți au fost șoarecii de câmp. Aceștia ba urcau pe cort, ba răscoleau sub cort, ba pe lângă rucsac căutau ceva. La început sunetele produse de ei păreau ciudate. După ce mi-am dat seama despre ce este vorba, i-am lăsat să-și continue cercetările. Într-o noapte am avut oaspete un arici, care studia insistent cortul.

– De altfel, ați studiat despre eventualele pericole? În ce măsură s-au adeverit?

– Nu, nu m-am interesat prea mult. M-am lăsat în voia Domnului. Citisem anterior despre o haită de lupi ce atacă oamenii, dar nu am dat bună ziua cu nici unul.

– Oamenii, probabil la fel, au fost o prezență rară pentru că nu peste tot există sate, plus frigul, ploaie îi țin prin case.

– Da, primele două zile au trecut fără nici un contact cu civilizația. În dimineața celei de-a treia zi m-am întâlnit cu un cioban. De fapt, ciobanii au fost interlocutorii mei de bază. Sigur, toți se mirau să vadă un om cu rucsacul în spate, care se duce pe jos, pe malul râului… la Ustia, despre care unii credeau că se află în România.

Elementul turistic

– Ce ne oferă râul Răut din punct de vedere turistic dincolo de Orheiul vechi și altele mai cunoscute?

– Această călătorie mi-a sugerat câteva idei turistice. M-am gândit la un atlas al conturului Râutului de la izvor până la revărsare, am o serie de informații utile în acest sens. Sigur, traseul pe jos de-a lungul râului îl poate repeta oricine, dar nu în 10 zile, ci fără efort în 15 zile cu stopuri prin anumite sate, ce pot atrage prin servicii sau natură deosebite. Recomandabil să fie construite niște cabane sau pensiuni pentru a exista alternativă de cazări.

Pe cursul Răutului am descoperit vreo 5-6 hidrocentrale, dintre care una funcționabilă, restul demolate sau doar barajul prezent. Dacă aceste obiecte s-ar repara și s-ar completa cu date istorice ar fi super. Cu atât mai mult, că anume pe Râut se găsește cea mai veche hidrocentrală din țară.

Podul de Fier de la Florești e un alt punct, ce încă este necunoscut, dar merită toată atenția. Deși e construit de peste 100 de ani și-l mănâncă rugina pe alocuri, încă se simte puterea fierului. Pentru vehicule nu are rost de repus în funcție, dar ca obiect turistic e nemaipomenit, totuși a fost zidit de un ucenic a lui Eifel.

O descoperite întâmplătoare a fost Casa-muzeu a fotografului Zaharia Cușnir din Roșietici, Florești. Clădirea însăși e doar pereți, ceea ce impresionează e alea țărușilor cu fotografii întinsă pe toată suprafața satului. Practic fiecare poză este pusă în locul în care a fost făcută. E curios să știi cum arăta satul acum 60-80 ani în urmă.

– Cât de prietenos este acest traseu pentru alte mijloace de deplasare, cum ar fi bicicleta sau chiar mașină?

– Depinde de scopul propus. Dacă vrei să cunoști râul însăși cap-coadă atunci cel mai potrivit e pe jos. Sunt porțiuni impracticabile din apropierea râului pentru bicicletă și automobil. Cel din urmă e mai rapid, dar îți scapă detalii.

Elementul logistic

– Rucsacul dvs a avut 35 kg, ce a devenit mai ușor către finalul expediției cu 11 kg, deși sunt sigură că percepția era exact invers. Ce ați pus în el pentru a vă asigura cu cele necesare pentru 10 zile?

– Până la finalul expediției rucsacul a scăzut în greutate cu 11 kg și eu cu 4 kg. Pentru a avea o autonomie totală timp de 10 zile eu mi-am luat produse alimentare, ce se gătesc rapid: 3 feluri de bucate de bază ca pireu de cartofi, fasole și orez, la dejun terci de ovăz. Pentru că e iarna mi-am luat saltele calde, două pături groase, sacul de dormit și cortul de iarnă, două baloane de gaz, aragaz portativ, gamela, biscuiți, ceai, batoane energizante, trusa medicală, lenjerie caldă și 15 perechi de ciorapi. Grație încălțămintei impermeabile, bocancii militari în care eram încrezător, am fost mereu uscat la picioare, chiar și atunci când am fost nevoit să merg prin apă. Singurele cumpărături în tot acest timp au fost o pâine în Telenești și două sticle cu apă și una de cola la o benzinărie din Orhei, lângă care m-am cazat într-o noapte.

– Apa potabilă a fost o problemă în locurile depărate de localități?..

– Plinul îl făceam în fiecare seara pentru a doua zi. M-am abătut o singură dată de la drum cu vreun km, până la Bălți. Odată am consumat apă de la o fântână din afara localității și am avut probleme cu stomacul. Eu am văzut că era o fântână îngrijită, vopsită, cu gust bun…. După acel caz mă alimentam doar în sat, nu înainte să întreb de oameni dacă apa e bună, dacă nu, rugam să-mi dea din surse sigure.

– Cât de mulțumit ați fost despre asigurarea dvs logistică și care ar fi recomandarea pentru alți aventurieri?

– Nu mi-a lipsit nimic. Dimpotrivă, am constatat că vreo două kg au fost în plus, mi-au rămas niște produse, dar nu e mare lucru. Trebuie să recunosc, că acesta e primul proiect în care timp de 10 zile nu am pus carne în gură. Astfel mi-am construit eu proiectul. În mod obișnuit se pot face popasuri prin sate.

Elementul motivațional

– De ce iarna? De exemplu, în una din zile de drumeție scriați: „Dimineața în interiorul sacului de dormit +23°C, în cort +13°C, afară +1°C.” De ce un sacrificiu atât de mare?

– Până în prezent nu am avut nici o aventură pe timp de iarnă or mie îmi plac încercările noi. Ideea de a merge pe conturul Răutului mă frământă încă de anul trecut. Mai întâi, îmi doream să parcurg traseul cu bicicleta, însă pentru că am avut deja această experiență, mi-am zis să fac altfel. Colegul meu, cu care stabilisem să pornim în escapadă, nu a reușit nici anul trecut, nici în acest an și atunci am decis să nu mai amân.

– Dorința de a impresiona sau, cum spunea unul din urmăritorii dvs, de a vă pregăti pentru un Discovery Channel, a făcut parte din plan?

– Nu mi-am propus să șochezi pe cineva, mereu fac pentru propria plăcere și dacă mai sunt oameni, cărora le sunt utile și interesante ideile mele, mă bucur mult.

– Acesta e și un proiect caritabil, în care destinatar e o singură persoană. Viitoarea dvs soție a suportat o intervenție chirurgicală și ați luat cu împrumut bani – peste 21 mii de lei, bani ce înseamnă mult pentru militar. Anterior ați realizat un proiect similar, beneficiar fiind un Centru de plasament pentru copii cu dezabilități, adică mulți. Atunci ați adunat 3200$. Acum ați avut încrederea că oamenii vor fi la fel de receptivi, chiar dacă e vorba de un om și nu de un grup?

– Din start ne-am propus colectare de fonduri pentru același Centru, însă din motive birocratice nu am reușit. Ideea de a o face în scop personal a venit în timpul călătoriei propriu-zis. Nu am pus mare miză pe acest aspect, dar cca 15% din cheltuieli acoperite din donațiile urmăritorilor (chiar transferuri anonime) m-au încurajat, înseamnă că ceea ce fac contează, cei din jur își fac griji pentru mine și le mulțumesc.

Răutule, apă mică/Umpleți albia voinică/Cu răcoare de izvoare/Ce încep din Rediul Mare! Înclin să cred că descrierea acestui râu va corespunde realității, respectiv prin implicarea locotenentului-colonel Alexandr Railean, ofițer principal secția doctrină și lecții însușite, J7 își va recăpăta imaginea de altă dată. Avem o claritate a cursul râului, a situației hidrologice, a atracțiilor turistice ce le găzduiește, ne rămâne doar motivație și voință de a le pune în valoare.

Mulțumim, domnule ofițer, pentru primul pas!