Presa militară, ce a scris istoria

           Parcă vrei mai mult. Simțiți cum tangențial sau în profunzime căutăm tot mai insistent în istorie? La nivel de familie s-a creat chiar un trend al zilei – să ai un arbore genealogic până în a 7-a generație. La nivel de sector sau țară se revăd evenimentele de altădată și se evidențiază paralele, asemănări.

            În ziua, în care am vizitat expoziția tematică ”Unele aspecte ale presei militare din Basarabia”, mi-am dorit și eu mai mult decât cei 30 de ani ai publicației militare ”Oastea Moldovei”. Așteptările au fost pe deplin împlinite grație muncii de trei decenii a cercetătorului științific, Mihai Tașcă, doctor în drept, coordonator al Agenției pentru Știință și Memorie Militară:

–Cât de departe în istorie ajungem prin presa militară?

–Primele apariții datează în perioada Primului Război Mondial, mai exact, în anul 1917. Ziarul se numea ”Soldatul Moldovan” și a avut 14 apariții, format A3, ultimele două fiind comasate prin dublarea numărului de pagini, adică 8.

O colecție completă în instituțiile de resort din țară nu avem, doar în Arhiva Națională se păstrează câteva numere și acele în fonduri, dosare nelegate de presă. Nu e exclus că cineva din angajații vremii le-a pus în mapă, le-a cusut și atât. Am găsit un singur set la Biblioteca Academiei Române.

–Cum credeți, de ce anume atunci?

-În Primul Război Mondial ar fi fost cca 250-300 mii de luptători moldoveni, care se aflau pe fronturi, departe de baștină și aveau nevoie de un ziar pentru a ști ceea ce se întâmplă în țară. Astfel, Comitetul central împlinitor moldovenesc a sfatului deputați ofițeri și soldați moldoveni basarabeni decide crearea unei publicații. Primul număr al ziarului apare pe 23 iulie 1917.

–Ce evoluție informațională ați observat de-a lungul celor 14 numere?

–”Soldatul Moldovan” era cu tentă națională, de deșteptare a neamului. Prin asta se explică, de exemplu, că după ce pe 21 octombrie Congresul Militarilor Moldoveni a proclamat autonomia țării, în Nr. 7 al ziarului, din 26 octombrie 1917, este accentuată deviza ”Trăiască Basarabia autonomă!”. Un alt exemplu, pe 21 noiembrie are loc adunarea Sfatului Țării și în numărul din luna respectivă vedem sloganul ”Trăiască Sfatul Țării!”, iar în ediția din 1 decembrie găsim poezia ”Deșteaptă-te române”. Deci, era un ziar național politico-militar.

–Ce impact imediat a avut acel ziar?

–A fost foarte popular în rândurile ostașilor, mai întâi pentru că era în română, e drept cu caractere chirilice. Nu știm ce tiraj a avut, dar cred că a fost insuficient, din moment ce comitele locale primeau solicitări de a le da mai multe ziare soldaților. Iar în unul din numere vedem și o sugestie de a păstra ziarele: ”După ce citiți gazeta, nu o rupeți. Dați-o și la alții să citească. Ca și alții, care nu au avut chip a o cumpăra ca să știe ce se petrece în viața noastră de astăzi.”  E adevărat că știri de pe front publicau și alte ziare, cum ar fi ”Sfatul Țării”, ”Ardealul”, ”Cuvânt moldovenesc”, însă acesta era dedicat anume militarilor. A fost singurul din Basarabia și cumva a deșteptat moldovenii de pe front.

–Am observat mai multe îndemnuri, adresări directe văduvelor, gospodinelor și altor categorii afiliate militarilor. Se creează impresia că acest ziar era ca o platformă de creare a identității militare din Basarabia…

-Da, așa și este. Echipa redacțională era foarte implicată, nu omitea nici un eveniment din țară. Redactorul-șef al publicației, Tudor Gheorghe și redactorul Mihail Minciună, numele căruia apare, începând cu nr. 9, au fost deputați în Sfatul Țării. Nu știu în ce măsură știau să facă gazetărie, dar au făcut niște ziare de calitate istorică și informațională nemaipomenită.

–După ”Soldatul Moldovan”, ce era tipărit la Tipografia Eparhială din Chișinău, au existat alte două publicații militare, deja în grafie latină. În care din ele s-a simțit mai multă independență editorială?

 -”SM” își încheie activitatea la 1 ianuarie 1918, următorul a fost ”Moldova militară”. El a ieșit de sub tipar pe 28 martie 1918 într-un singur număr, la o zi după unire și numai era cazul să continue să apară. Locul îl ia ”Basarabia militară” cu 3 numere. Ambele ziare erau curate de instituții militare, de Ministerul de Război și celălalt de Comandamentul trupelor teritoriale, deci conținutul lor era mai oficial, cel din urmă semăna mai mult a ”Monitorul Oficial”. Cel mai independent a fost, totuși, ”SM”.

–După cele 3 numere ale ”BM” dispare orice publicație militară basarabeană?

-E greu de spus, cel puțin eu nu am găsit altele. În schimb, militarii au contribuit la apariția presei locale. Aș vrea să nominalizez pe generalul Mihail Schină, care a condus Divizia 1 de cavalerie, dislocată la Bălți. Dumnealui a făcut mult pentru liniștea teritoriului și pentru a informa populația, creând ziare pentru fiecare județ nordic. Anul 1918 s-a evidențiat prin ziare ca Tighina, Cahulul, Cetatea-Albă, Glasul Izmailului, etc. Aveau un conținut divers, în care se regăseau știri, reportaje, analize, poezii… Încă nu am reușit să le frunzăresc pe toate, am zeci de ziare. Cred am cea mai bogată colecție de ziare din Moldova.

–Prin ce presa militară de atunci e valoroasă pentru d-voastră ca istoric?

-Datorită acestor 3 ziare noi cunoaștem mult mai multe despre ceea ce a fost în Basarabia în acea perioadă. Aici găsim întregul proces-verbal al Congresului Militarilor Moldoveni; știri despre ziua când a fost declarată Basarabia Independentă; despre lucrările Sfatului Țării; despre listele, ce trebuiau votate pentru adunarea întemeietoare, etc. Aceste ziare au scris istoria anilor 1917-1918.

–Dvs ați adunat aceste materiale timp de 30 de ani. Ați menționat că doar într-un singur loc ați găsit întregul set. De se pierd publicațiile? Primul gând e că dețin informații incomode și nu trebuie răspândite, mai sunt și alte gânduri. Care e motivul de bază din observările Dvs?

-În România lucrurile au fost mai organizate. Orice publicație trebuia să ajungă la un depozitar. Până nu demult acest depozitar a fost Biblioteca Academiei Române și era cineva, care avea grijă să fie completată orice colecție. La noi nu a existat un așa serviciu sau instituție. Camera Cărții e tânără, creată după 90, deci nu era nimeni care să țină evidența presei. S-ar putea să fie ceva stocat prin Moscova sau Kiev.

–Ce faceți mai departe cu aceste găselnițe, le vindeți?

-O, nu vreau să fac bani pe ele! Sper să găsesc o tipografie, să putem edita un număr suficient pentru a fi distribuite, cel puțin, la Biblioteca Națională, Camera cărții, Arhiva Națională și alte instituții corespunzătoare.

–Realitățile actuale, inclusiv cele militare, sunt reflectate atât pe foaie tipărită, cât și în variantă electronică. Sunt voci, care susțin că cea dintâi nu-și mai are rostul. Dvs ce părere aveți?

-Tehnologizarea e bună, dar parcă tot vrei să ții ziarul în mână, să-i simți mirosul de tipografie.

–Mulțumesc pentru interviu!

Septembrie 2022