Hegemoni formați în 31 -partea II

Despre primele 4 promoții de infanteriști ai plutoanelor 31, vedeți aici: https://dragostinavicol.org/2022/10/05/hegemoni-formati-in-31-partea-i/

2007-2011 Susținere

Extraordinari de buni la disciplină, la învățătură de la început și până la sfârșit, comparativ cu toate promoțiile, astfel caracterizează cea de-a 5-a promoție un reprezentant al ei, căpitan Dumitru Loghin, șef serviciu trupe și protecția forțelor, Brigada de Infanterie Motorizată ”Moldova”: ”Poate așa a fost contingentul, poate vremurile erau în favoarea noastră, cert că ne ajutam unul pe celălalt, nu ne înjoseam, nu concuram nesănătos între plutoane, nu lăsam colegii în voia sorții. Celor, care nu înțelegeau anumite teme, le explicam încă odată. Întreaga companie a fost puternică.”

Sportul cu componentele ei militare a pus în valoare atât plutonul 31, compania 3, cât și întreaga instituție de învățământ. A fost pentru prima dată când echipa academiei a luat primul loc la  ”Cupa Ministrului Apărării” și și-a menținut poziția trei ani consecutivi, spune ofițerul, atlet iscusit în studenție: ”Ne făleam și cu muzicanți buni, care impresionau la nivel național. Am avut militari eminenți cu medalii…”

 Pe cât de entuziasmat povestea ofițerul despre anii de studii și cei de la început de carieră, pe atât de mâhnit mi-a părut când vorbea despre actualitate: ”Trebuia să fiu maior încă în 2019 și nu e vorba de testul la pregătirea fizică, ci lipsa de funcții corespunzătoare. Nu ține de nivelul meu.”

Demotivantă situație când afli că un militar vrea să plece din armată nu din cauza salariului mic, ci doar pentru că nu și-a primit următorul grad militar la timp. ”Dacă ați primi următorul grad militar în timpul apropiat, v-ați schimba părerea?”, l-am întrebat eu:

”Da”, mi-a răspuns ferm și imediat ofițerul.

Au intrat 31 persoane, au absolvit 19.

2011-2015 – Pionerat

Spărgători de gheață la mai multe compartimente: prima promoție, care a participat la aplicațiile militare din Hohenfels; prima cu a doua specialitate în Administrare Publică (anterior era inginerie), prima cu fete în echipă. Aceste caracteristici au destins compania 3, implicit plutonul 31, din acea perioadă. Unde mai pui că, un infanterist a deținut bursa Senatului și a Ministrului Apărării timp de 3 ani. E vorba de căpitan Nicolae Ținevschi, comandant companie, Batalionul 22 de Menținere a Păcii: ”Nu sunt de acord cu stereotipul că un artilerist e mai presus decât ceilalți. A calcula și ținti cu exactitate nu înseamnă a fi cel mai bun. În rest, pot să afirm cu încredere că am avut un pluton unit și sârguincios, cu spirit înalt de camaraderie. Nimic ieșit din comun comparativ cu celelalte plutoane. Am fost norocoși să avem oportunitatea de a studia dedesubturile administrării publice, specialitate ce a atras dublu tinerii să vină la AMFA.”

Mai mult, e singurul pluton, care și-a menținut practic numărul de studenți din anul întâi și până la absolvire, iar ulterior majoritatea au rămas în armată, doar câțiva au mers la relații internaționale și securitate: ”Un merit este al comandantului, care ne motiva și încuraja mereu. Cea de-a doua specialitate a fost un atu, dar cine e determinat cu adevărat să facă carieră militară, o însușește și fără vreo specialitate suplimentară. Cei indeciși vor pleca la prima ocazie, posibilități mai atractive mereu vor găsi.”

Căpitanul este comandant de companie infanterie din 2020 și este dispus să continue, cu toate că mulți se opresc anume aici: ”E pâine și neagră, și dietetică, dar are un farmec – e prima funcție de manager în instituția militară, o poziție de start pentru traseul profesional de mai departe. Măcar să știm cum s-au chinuit comandanții noștri cu noi”, conchide zâmbind ofițerul.

Inițial au fost 27, au devenit locotenenți 24.

2015 – 2019 Șlefuire

Început cu scântei. A urmat o conștientizare colectivă a necesității de a merge spre succes doar împreună. Rezultatul a fost pe potrivă. Aceasta ar fi descrierea succintă a celei de-a 7-a promoție de infanteriști ai plutonului 31: ”Șchiopătam inițial la capitolul prietenie, concuram între noi – care învață mai bine, cine îndeplinește serviciul mai bine, apoi am conștientizat că trebuie să încetăm să ne hârjonim dacă vrem să fim un colectiv. Eram cei mai mulți din companie și aveam cele mai puține încălcări. Fetele erau salvarea noastră. Ele dispuneau de mai mult timp liber să studieze, iar una din ele a primit la absolvire crucea „Pentru Merit”, clasa III, mărturisește locotenent-major Anatol Belei, comandant companie geniu, Brigada de Infanterie Motorizată ”Ștefan cel Mare”.

Deși programul de instruire e similar pentru toate promoțiile, uite că experiențele de la poligon s-au memorat evidențiat pentru exponentul acestui pluton: ”Am stat mult pe acolo, am avut multe antrenamente și examenele de stat le-am susținut pe câmp. E partea practică ce mi-a plăcut cel mai mult.”

Apropo, de partea practică. Promoția ofițerului a intrat în istoria învățământului militar moldovenesc prin participarea în premieră internațională la competiţia de patrulă militară „Cambrian Patrol 2017” și a fost de succes pentru cel de-al 3-lea contingent (2019), care a adus argintul acasă.

Înmatriculați – 30 tineri, au absolvit 26.

2019 – 2022 Restrângere

Fără a doua specialitate, doar trei ani de învățătură, în condiții de pandemie și război. Sunt elementele cheie ale celei din urmă promoții de infanteriști. Segmentul cel mai frumos e timpul redus de studii, este de părere locotenent Alex Doibani, comandant de pluton, Brigada de Infanterie Motorizată ”Dacia”: ”Interesul tinerilor a crescut datorită acestui termen. Ne-am bucurat să știm că finisăm mai rapid și ne putem angaja în câmpul muncii doar după trei ani de academie. De altfel, au trecut atât de repede, încât am impresia că nici au fost. Doi ani de COVID și apoi războiul nu ne-au lăsat să trăim anii de studenție din plin. Nu am avut schimburi de experiențe cu mediul internațional, fără concedii sau cu restricții, stagiile erau bucuria cea mare. Am rămas cu memoriile primei jumătăți de an, când am avut competiții, inclusiv sportive și băieții s-au manifestat la fotbal, trageri… În puținele clipe permise pentru activități colegii talentați dădeau culoare prestațiilor noastre prin cântecele la chitară, pe care le compuneau și interpretau, iar un camarad priceput în IT crea videoclipuri pentru ele. Motiv de mândrie pentru pluton a fost colega eminentă, care a primit o medalie la final. Nu ne-a doborât nici o provocare, am găsit mereu o alternativă pozitivă, plus superiorii ne-au fost mereu alături, ne-au înțeles necesitățile și ne-au îndrumat.”

Măcar că termenul de studii a fost redus cu un an, nici compania și nici plutonul 31 nu au ajuns la final în componența inițială. Au cedat băieții, cele 5 fete au mers împreună și rămân unite, chiar dacă se află în unități diferite. Ele și acum se susțin reciproc pentru că: ”Încă trebuie să demonstrăm că putem comanda cu un grup de bărbați. Eu sunt singura femeie în colectiv și mă bucur că colegii nu văd în mine o neajutorată, fac ceea ce fac și bărbații. În raport cu soldații mențin o distanță, nu las loc de blândețe, altfel întrec măsura. Ei trebuie să înțeleagă că le sunt superior și trebuie să asculte. De fapt, mereu am fost mai independentă, mai băiețoasă, ceea ce mă ajută să rezist în mediul militar.”

30 la început, 26 la final.

Dezvăluirile, fie ele și subiective, ale celor opt au conturat câteva idei, demne de luat în seamă:

  • Cunoștințele sunt mai profunde când nu vin ca o avalanșă.
  • Colectivul devine și se dezvoltă prin cunoaștere, prin obstacole, tenacitate și prin ghidarea unui lider, iar roadele, asemenea unui copac, sădit altădată, le culegi și după mulți ani de la plantare.
  • Numai perioada trăită cu intensitate este productivă și memorabilă. Adevărul că ”omul sfințește locul” nu l-a anulat nimeni. Mai mult, de aici izvorăsc rezistența, succesul și satisfacția.
  • Oricât de temeinice ar fi imboldul, dăruirea, implicarea, fără stimulări, cum sunt salarii decente, misiuni dorite, echipare adecvată, respectarea opiniilor, a timpului, statutului și a necesităților angajatului, nu se ajunge la eficiență de lungă durată.

Ar fi și alte concluzii, dar nu obosesc. Vreau să închei optimist prin ideea că infanteristul, care completează cele mai multe funcții din armată, inclusiv în alte genuri de armă, cum ar fi geniu, logistică, etc, merită toată atenția noastră. Infanteriștii sunt băieții, cum afirma corespondentul american de război, Ernie Pyle, fără de care războaiele nu pot fi câștigate.

Octombrie 22

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s