
Pe 5 februarie, dată la care Ministerul Apărării își serbează ziua de constituire, ne gândim la oamenii, care au făcut funcțională instituția în toată această perioadă. Mai exact, țin să evidențiem pe cea mai longevivă angajată a sa, doamna Maria Coca, şefa Serviciului resurse umane, Direcţia management instituțional.
A venit în 1993 din contabilitate penitenciară și a muncit timp de 3 ani în cancelaria militară. Grosul carierei e domeniul resurselor umane pe care-l cunoaște până la cele mai mici detalii. Din 1996 și până în prezent a stat la straja cadrelor, având grijă ca toate schimbările profesionale ale militarilor și funcționarilor să fie corect și la timp incluse în dosare.

Pe parcursul anilor s-au produs mai multe reorganizări ale structurii. Un timp a menținut evidența angajaților atât din Ministerul Apărării, cât și din Marele Stat Major. Volumul de lucru mărit a extins programul de muncă spre ore mai târzii și sâmbăta. Nici un reproș. Motivațiile de a fi utilă și a reuși în termen dominau neîntrerupt. Pentru Devotament, Responsabilitate, Productivitate, trei calificative distincte, funcționarul public a fost apreciat cu medalii de recunoștință, „Meritul Civic”, diplome de la Guvern și ale ministrului Apărării: ”Îmi place mult ceea ce fac. Milităria îmi este aproape de suflet, ținând cont că întreaga familie e din această sferă. De asemenea, a contat că serviciul e aproape de casă și că atmosfera din colectiv a fost mereu plăcută.”
Limita de personal pentru Ministerul Apărării este de 72 de unități, potrivit modificărilor din 2022 în Hotărârea Guvernului nr.692/2017.
februarie 23