
E singurul din Armata Națională, din cei pe care i-am cunoscut, care are 5 colecții. Unele sunt ca alint vizual sau auditiv, altele necesare pentru rutina zilnică; unele s-au lipit de inima omului în copilărie, altele de puțin timp. Stăpânul colecțiilor e colonelul (r) Serghei Chilivnic, șef centru de instruire EODE, Batalionul de geniu ”Codru”.
Sculpturi japoneze

Cea mai numeroasă galerie include 100 de bibelouri Natsuke – mini sculpturi, ce prin sec. al XVII-lea erau folosite ca dispozitive de fixare la kimono. Ideea e că haina japoneză nu avea buzunare, respectiv obiectele mici se depozitau într-o pungă echilibrată de o ață și figurine mici. În timp, aspectul utilitar a fost substituit cu cel artistic:
- Am descoperit termenul de Natsuki când eram copil. Citeam cartea ”Aventurile lui Krosh” și nu înțelegeam ce reprezintă și prin ce erau așa valoroase de contrabandiștii le transportau insistent din Japonia în URSS. Am crescut și datorită internetului am aflat. Le-am îndrăgit și m-am pus pe treabă. Nu mi-am propus să adun obiectele originale, cu găuri, create manual din os sau lemn, sunt foarte scumpe, pot ajunge și la 1000$. Ale mele sunt din ghips curat și os de pește.
- Cum le obțineți? Cât de accesibile sunt?
- Înainte le cumpăram din scuarul Eminescu. S-a închis. Când am fost observator militar la Tighina procuram din magazinul axat pe religia budistă. Acum le găsesc prin piețele de second hand. Mă străduiesc să nu repet figurina și în acest sens mă ghidez după un catalog specializat. Meșterii de azi creează diferite combinații, iar adepții ”feng shui” ne vorbesc despre influența lor energetică. Eu rămân fidel conceptului inițial și le cumpăr numai pentru decor și frumusețe.
- Curiozitatea față de Japonia ați limitat-o doar la aceste statuete sau?..
- Citesc, în general, despre Japonia, tradițiile, cultura lor și am un vis – să ajung în Japonia, să văd cu ochii mei cum e viața acolo.
- Ce zice familia despre această colecție?
- Soției îi place și chiar mă ajută la completarea ei. Ea are la fel o pasiune – monedele și acolo eu o ajut. Mergem după principiul diversității țărilor, vechimea lor e mai puțin relevantă. Unica dată când ne-am concentrat pe un proiect tematic a fost când am adunat o serie monede de 25 cenți ale SUA.
Ceasurile de mână

E cea mai puțin stabilă, dar funcționabilă colecție. Sunt piese ce-și stăpânesc locul și sunt care-l părăsesc rapid. De aceea, asortimentul ceasurilor crește lent. La moment numără vreo 10, prin coincidență, inclusiv, japoneze:
- Iubirea de ceasuri vine de la tata, are și el câteva. Primul ceas el mi l-a dăruit, când eram copil. Celelalte, în mare parte, le-am procurat eu. Sunt foarte select și le aleg după trei principii: să fie mecanice, să-mi placă aspectul exterior și să fie de calitate. În momentul în care un ceas se abate: rămâne în urmă sau o ia înainte, eu nu-l mai port. Nu am tentația de a avea branduri scumpe, mai bine mai ieftine, dar originale. Printre modele colecției pot numi Orient, Casio, chiar și sovietice militare ca ”Vostok”. Cel mai vechi a fost confecționat prin anii 1960 la comanda Ministerului Apărării URSS. Era deosebit prin rezistența sa la apă, praf, șoc și funcția stop secundă.
- Ce părere aveți despre ceasurile ”deștepte”?
- Mmmm… Nu sunt mare adept ale acestor ceasuri, dar dacă mă voi decide, voi accepta un Garmin de producție SUA. Am un Casio, dar îl folosesc doar la poligon, la instruire. Eu dacă nu văd săgeți la ceas, nu mă simt confortabil.
- Care e filosofia dvs de a colecționa ceasuri?
- Un ceas bun ridică prestigiul unui bărbat. În funcție de ceas poți înțelege ce reprezintă omul. Am ceasuri care le port zilnic și un ceas pentru costume. Cele mai îndrăgite din colecție sunt două ceasuri: Seiko şi Hanowa chronograph.
Ofițerului îi place să interacționeze cu mesagerii de mână ai timpului, de aceea pornirea lor zilnică, curățarea anuală sunt procese ce-i aduc satisfacție. În timp a devenit un consultant pentru prieteni în materie de ceasuri.
Căni din care nu se bea

E cea mai nouă pasiune, dar cu principii neintenționat conturate deja: 100/100 din ceramică și cu texte reprezentative: ”Prima cană îndeamnă la acțiune contra minelor antipersonal. Mi-a dăruit-o un prieten când s-a întors din Kosovo. De altfel, toate sunt daruri de la delegații și sunt doar pentru a le admira. Nu prea am spații pentru ele, dar în momentul în care găsesc, mă pun pe diversificarea și mărirea colecției de căni.”
Plăcere sonoră de vinil
Ultima colecție rotundă și, la fel, începătoare, este cea de discuri de vinil. Le prețuiește și adună pentru conținutul lor. Pe acest segment are câteva realizări, dar mai mult vise: ”Cel mai vechi disc, din 1966, e simfonia 25 de Mozzart, datorită căreia m-am îndrăgostit de muzica clasică. Am continuat prin a procura alte două de autori germani. Îmi doresc enorm în colecție Jazz american ai anilor ꜥ40-50 și pe Vîsoțkii. Pe astfel de plăci muzica sună altfel, este o muzică pură, direct din studio, fără retușuri computerizate.”
Averea intelectuală

Dacă precedentele exponate creează plăcere ochilor, atunci aceasta e deliciul minții. Biblioteca sa specifică (cca 80 de titluri) se bazează pe lucrări istorice, militare, împărțită în două locuri – serviciu și casă: ”Cea mai impunătoare serie de cărți sunt scrise de nuvelistul rus Valentin Pikuli și Mihail Bulgakov. În perioada sovietică lucrările lui erau restricționate. Or ele reflectă multe explicații despre istoria Federației Ruse. În aceeași categorie pot include cele 7 monografii autobiografice și alte câteva ale generalului Valentin Varenikov, pe care le-am citit integral. Ele descriu interesant și sugestiv istoria regională de la războiul ruso – finlandez până în 1991. Anume acest gen de cărți îți deschid noi viziuni, te dezvoltă multilateral, îți formează o altă atitudine.”
Deși posedă mai multe colecții, nu se consideră un colecționar împătimit. Nu rezervă bani și, mai ales, nu cheltuiește cu ardență pentru pasiunile sale. Cedează mai des în fața cărților și a pescuitului, restul e la voia ocaziei. E un concept, supra numit ”smart collecting”, ce are mai multe beneficii, ne conving psihologii. Printre acestea sunt dezvoltarea capacității de a selecta, concentrării atenției, deschiderea apetitului pentru cunoștințe în domeniu, construirea unor legături sociale și este recomandabil, mai ales copiilor și adolescenților.

martie 23